Principala cauză a crăpării cireșelor o constituie precipitațiile abundente în perioada de coacere a fructelor. Cauza propriu-zisă este dată de staționarea îndelungată a picăturilor de ploaie pe pielița fructelor. Fructele absorb apa, iar tensiunea internă crește până la crăpare.
Dacă la o durată lungă a ploii se adaugă, pe un front de nebulozitate persistentă, un calm atmosferic, care să nu favorizeze scuturarea apei de pe fructe, fenomenul de crăpare poate să capete o amploare și mai mare.
Fenomenul de crăpare este mai intens dacă, pe fondul ploii, temperatura aerului este în jurul temperaturii de 20 grade Celsius.
În crăpăturile fructelor se instalează foarte ușor monilioza, cireșele devenind necomestibile.
Ca măsuri preventive, se pot practica irigările regulate a pomilor, cu cantități moderate de apă, pentru a evita șocurile hidrice. Totodată, nu se recomandă administrarea îngrășămintelor cu azot în faza de creștere intensivă a fructelor.
S-a observat faptul că în coroanele deschise, aerisite, care permit ventilarea și uscarea mai rapidă a fructelor după precipitații, cireșele crapă mai puțin.
Crăparea cireșelor este mai accentuată pe terenurile întreținute ca ogor negru și mai slabă pe cele înierbate, deoarece ierburile consumă din excesul de apă.
În literatura de specialitate se menționează că stropirea cireșelor cu sulfat de cupru, în faza datului în pârg, reduce amploarea crăpării.
