Dudul este un arbore exotic originar din Asia Mică (Iran), fiind foarte răspȃndit în zonele de cȃmpie ṣi deal.
Este folosit ca ṣi arbore decorativ, deoarece este o specie rezistentă la ger ṣi secetă. Cu toate acestea nu este ferit de boli ṣi dăunători. În funcṭie de cauza sau agentul care le provoacă, dudul poate prezenta : – viroze (boli provocate de virusuri)
bacterioze (boli provocate de bacterii)
boli provocate de ciuperci.
Totuṣi există o serie de metode de prevenire a bolilor care constau în menṭinerea aerată ṣi permiterea pătrunderii razelor de soare prin alegerea unei coroane adecvate; strȃngerea ṣi arderea frunzelor bolnave; solul trebuie întreṭinut corespunzător , prin curăṭarea buruienilor, care pot adăposti o serie de paraziṭi ai duzilor; menṭinerea duzilor într-o stare igienică perfectă, prin taierea uscăturilor ṣi a lăstarilor bolnavi, care trebuie distruṣi imediat ṣi nu în ultimul rȃnd prin depistarea si dezinfectarea rănilor.
Virozele dudului sunt: mozaicul galben ṣi răsucirea frunzelor de dud.
Mozaicul galben poate fi confundat cu cloroza calcară. Frunzele sunt marmorate, galbene-arămii. În lungul nervurilor apar diverse benzi sau colorări complete în galben. Combaterea se face prin selecţie fitosanitară şi prin distrugerea nematozilor, care sunt vectorii acestei boli.
Răsucirea frunzelor de dud – frunzele puternic afectate se usucă parţial, se desprind şi cad. Combaterea se realizează prin aplicarea unor măsuri fitosanitare riguroase.
Arsura bacteriană a dudului este provocată de ciuperca Pscudomonas syringae, v. mori..
Boala se manifestă pe frunze, lăstarii în creştere cât și pe tulpina plantei, infestarea făcându-se pe două căi:
– pe cale vasculară (deşi bacteria nu este specifică de vas);
– prin infectări din afară, când bacteriile favorizate de diferiţi agenţi (umiditate, temperatură scăzută etc.) pătrund prin stomate, lenticele şi, mai ales, prin rănile făcute datorită lucrărilor de întreţinere sau culesului necorespunzător al frunzei.
Pe frunze, mai ales, în dreptul nervurilor, apar pete necrotice de forma unor gămălii de ac, ca rezultat al infecţiilor stomatice locale. Cu timpul, aceste pete se măresc, devin negricioase etapăîn care se poate produce şi ruperea frunzei.Pe frunze, mai ales, în dreptul nervurilor, apar pete necrotice de forma unor gămălii de ac, ca rezultat al infecţiilor stomatice locale. Cu timpul, aceste pete se măresc, devin negricioase etapă în care se poate produce şi ruperea frunzei
Avȃnd în vedere faptul că infecţia primară porneşte întotdeauna de pe ramurile atacate, ca măsură de combatere se vor tăia toate uscăturile, lăstarii striviţi în timpul lucrărilor agrotehnice, cei de la baza tufei de dud şi se vor arde.
Combaterea chimică constă în efectuarea a minimum două stropiri cu zeamă bordeleză 3% în perioada repausului vegetativ al dudului. Rezultate bune au dat tratamentele cu pesticide Ridomil plus 0,3%, Turdacupral 0,5%, Cuzin 10-1,5% şi IAMN SN 210 – 0,25%.
Brunificarea frunzelor este provocată de ciuperca Mycosphaerella mori (Fuck) cu forma conidiană Cylindrosporium mori (Lev. Beri), în special, primăvara şi toamna.
Pe frunze se formează pete mici, circulare la început, care pe măsură ce se măresc devin alungite. Centrul petelor capătă o coloraţie alb-gălbuie la mijloc şi înconjurată de un inel roşiatic. Pe suprafaţa acestor pete se observă puncte albe care sunt lagărele de conidii ale agentului patogen. Frunzele puternic atacate se îngălbenesc şi cad chiar în timpul vegetaţiei. Când sunt atacate nervurile, mai ales la frunzele tinere şi foarte tinere, limbul se deformează şi se răsuceşte. Ciuperca iernează sub formă de micelii pe frunzele căzute, acestea reprezintă forma de rezistenţă care produce, primăvara, infecţia duzilor sănătoşi.
Principalii factori care influenţează apariţia şi dezvoltarea ciupercii sunt umiditatea şi temperatura, boala putând să producă pagube mari în anii ploioşi.
Brunificarea frunzelor sau antracnoza, poate fi combătută prin:
– arături de toamnă şi primăvară pentru distrugerea frunzelor atacate;
– aplicarea corectă şi la timpul optim a lucrărilor de întreţinere şi a tăierilor de producţie;
– după terminarea creşterilor de viermi de mătase, se pot face stropiri cu zeamă bordeleză 3%, Mancozeb 0,2%, Turdacupral 0,4%, Topsin 0,07-0,1%.
Pe organele atacate se observă o pâslă albă-cenuşie, care poate acoperi, în întregime sau numai parţial, organul respectiv, în funcţie de intensitatea atacului. Această pâslă este formată din conidioforii şi conidiile ciupercii, care sunt organele de înmulţire şi răspândire a ei în timpul perioadei de vegetaţie. În urma atacului puternic, frunzele se îndoaie către faţa superioară, fiind acoperite de miceliul ciupercii.
Boala se manifestă pe lăstarii tineri, pe care se observă pulberea albă-cenuşie, sub care ţesuturile se brunifică. Acumulându-se în cantitate mare, conidiile dau aspectul prăfos, caracteristic. Vântul le transportă cu uşurinţă pe alte organe sănătoase, unde provoacă noi infecţii.
Ciuperca iernează sub solzii mugurilor pe frunzele bolnave, pe limbul sau peţiolul acestora în micelii de hibernare, iar primăvara apar din nou.
Un rol important în combaterea făinării, cât şi a celorlalte boli specifice dudului, îl au şi măsurile agrotehnice.
Aplicarea corectă a tăierii de producţie şi în uscat contribuie la reducerea substanţială a atacului de făinare. Deoarece buruienile creează condiţii foarte bune dezvoltării făinării, lucrările solului trebuie aplicate la timp. Metoda de combatere cu produse pe bază de sulf (măcinat, coloidal, zeamă sulfocalcică etc.) şi de tip sistemic (Topsin, Derosal, Benlate etc.) în concentraţie de 0,1% dă rezultate deosebit de bune.
Uscarea lăstarilor de dud este o boală de debilitate favorizată de afectarea, lăstarilor în urma gerurilor. Pe aceste afecţiuni apar pustule roşii-cărămizii, pe care se formează fructificaţiile ciupercilor. Prin uscarea lăstarilor şi prin leziunile profunde şi mari pe care le formează pe trunchiul duzilor, această boală este mai periculoasă chiar decât atacul de bacterioză.
Tăierea ramurilor bolnave, primăvara timpuriu, şi arderea lor este o metodă foarte eficientă în combaterea uscării lăstarilor de dud.
Putregaiul alb al rădăcinilor este frecvent răspândit în pepinierele şi plantaţiile de dud sub formă de tufă joasă, este provocat de ciuperca Roseminia necatrix (Hart) Berl şi face parte din familia Sphaeriaceae.
Pe scoarţa şi sub scoarţa unui dud atacat se observă o pâslă albicioasă, fină, constituită din nişte cordoane fibroase formate din filamentele ciupercii. Acestea se întind de la o rădăcină la alta şi pot trăi în pământ mult timp, transmiţând boala la alte plante. Duzii atacaţi au frunzele îngălbenite, cu lăstari scurţi şi slab ramificaţi, care se usucă treptat.
Boala fiind foarte periculoasă, se recomandă scoaterea atentă a duzilor depistaţi ca fiind bolnavi şi arderea lor.
Solul se dezinfectează prin injectare cu cloropicrină la adâncimea de 40 cm şi la intervale de 30 cm sau cu Topsin M-70 în cantitate de 0,5-1 kg/ha. Deoarece umiditatea ridicată a solului constituie factorul principal de predispoziţie a dudului la această boală, este necesară drenarea terenului cu exces de apă. Se va executa un control fitosanitar foarte riguros la puieţii de dud pentru prevenirea transmiterii prin materialul săditor.
Uscarea lăstarilor de dud este o boală favorizată de afectarea lăstarilor în urma gerurilor. Pe aceste afecţiuni apar pustule roşii-cărămizii, pe care se formează fructificaţiile ciupercilor. Prin uscarea lăstarilor şi prin leziunile profunde şi mari pe care le formează pe trunchiul duzilor, această boală este mai periculoasă chiar decât atacul de bacterioză. Combaterea uscării lăstarilor de dud se face prin tăierea ramurilor bolnave, primăvara timpuriu, şi arderea lor.
Dintre dăunători, Omida păroasă a dudului – Hyphantria cunea, Drury, (sin. Bombyx cunea Drury) face parte din familia Arcliidae, ordinul Lepidoptera.
Omida a fost semnalată în anul 1940, în Ungaria, de unde s-a răspândit şi în ţara noastră pentru prima dată în anul 1949, în Comuna Ani, judeţul Bihor. Adulţii sunt de culoare albă, cu abdomenul verzui la femelă şi gălbui la mascul, acoperit cu perişori albi.
Oul este de culoare galbenă-verzuie. Larva, la completă dezvoltare, are corpul pe partea dorsală de culoare brun-închis, iar pe partea ventrală verde-brunie, acoperit cu numeroşi perişori brun-închis sau negri. Pupa, la început, este galbenă-verzuie, apoi devine brună-închis. În condiţiile ţării noastre, omida păroasă are două generaţii pe an. Iernează, în stadiul de pupă, în locuri foarte variate. Larvele primei generaţii ajung la maturitate la mijlocul lunii mai. Larvele rod frunzele, epiderma şi parenchimul în primele stadii şi limbul foliar complet, în ultimele stadii.
Pentru hrănire, omizile cuprind frunzele într-o ţesătură sub formă de cuib, unde le distrug, apoi îşi lărgesc cuibul cuprinzând noi frunze. În ultimele stadii, omizile se răspândesc în coroana duzilor devenind solitare.Generaţia a doua a omiziii păroase apare la mijlocul lunii iulie şi se eşalonează pe o perioada de 4-5 luni. Toamna, în luna octombrie, omizile ajung la completa lor dezvoltare şi se transformă în pupe hibernante. În unii ani, cu toamne târzii, poate apărea chiar a treia generaţie incompletă, dar larvele din această generaţie nu ajung la maturitate.
În mod practic, recunoaşterea dăunătorului se face după cuiburile de omizi ce se formează pe coroana pomului.
Principala metodă de distrugere a acestui dăunător, care atacă peste 200 specii de plante este combaterea pe cale mecanică. În momentul apariţiei cuiburilor de omizi pe duzi sau pe alte specii de plante,acestea trebuie să le culese şi distruse imediat după apariṭie deoarece întȃrzierea permite răspândirea larvelor pe tot pomul.
Distrugerea cuiburilor recoltate; se face prin ardere sau prin introducerea acestora într-un vas, în care se află Detox 25 emulsionabil în concentraţie de 2% sau Lindatox 20 în concentrație de 2-2,5%.
Tăierea cuiburilor de omizi păroase va trebui să se repete cel puţin de două ori pe săptămână, atâta timp cât se manifestă infestarea. Combaterea chimică constă în aplicarea a două tratamente pentru fiecare generaţie cu Detox 25, Lindatox 20, Carbetox, Decis sau Metasistox 50. Tratamentele se vor executa numai după terminarea îngogoşării viermilor de mătase la toţi crescătorii.
Păianjenul (acarianul) comun este semnalat pe timp secetos şi cald, atât larva, cât şi adultul îşi introduc trompa în ţesutul frunzei şi sug seva. Partea atacată, se deshidratează, devine galbenă şi se usucă. Cea mai eficientă măsură de combatere a păianjenilor frunzei o constituie stropirile cu Plictran 0,6%, Padan 50 WP 1%, Sinoratox 35 EC 1-1,5 kg/ha.
Cariul, denumit Sinoxylon frerforans Schrank, îşi face de obicei apariţia în primele zile ale lunii mai pe lăstarii de un an, unde face galerii de circa 3 mm în apropierea nodurilor cât şi pe părţile uscate ale trunchiului de dud. Măsurile agrotehnice de înlăturare a lăstarilor atacaţi de cariu sunt singurele care pot asigura o combatere cu rezultate apreciabile.
