Duzii se pot planta toamna sau primăvara ,cea mai bună perioada pentru plantare este toamna, începând din luna octombrie (după căderea frunzelor) şi terminând cu 15-20 zile, înainte de venirea gerurilor.
Numai în anii cu toamnă secetoasă şi în regiunile cu ierni aspre, fără zăpadă, este mai bine ca plantarea să se facă în primăvară, cu condiția ca aceasta să se execute cât mai devreme şi în teren desfundat sau gropi făcute din toamnă.
Printre avantajele plantării de toamna, se numara aceea că până în primăvară rădăcinile îşi vindecă rănile şi reuşesc chiar, să-şi formeze rădăcinile noi. Pământul se așează mai bine, stabilindu-se un contact strâns cu rădăcinile încă din timpul iernii. Precipitațiile căzute în timpul iernii şi primăverii găsesc materialul deja plantat. Acest fapt asigură o prindere mai bună şi o rezistență mai mare la seceta din timpul verii.
Gropile de plantare se execută lângă fiecare pichet; ele trebuie să aibă dimensiuni,astfel încât să cuprindă în întregime rădăcinile dudului în momentul plantării.
Când întreaga suprafață a fost desfundată la 60-70 cm săpatul gropilor, se poate face odată cu plantarea duzilor. Când terenul a fost desfundat la adâncimi mici de 40-50 cm, dimensiunile gropilor vor fi de 0,60/0,60/0,80 m. Dacă terenul nu a fost desfundat, gropile se fac cu două-trei luni înainte de plantare, iar dimensiunile lor vor fi de1/1/0,8 m.
Cu cât terenul este mai greu (argilos), cu atât gropile trebuie făcute mai mari.La săpatul gropilor se va efectua urmatoarea operatie: pământul provenit din primul rând la cazma (pe adâncimea de 25-30 cm) se aşează într-o parte a gropii, iar restul de pământ – în partea opusă. Pământul scos din groapă trebuie depus în două muşuroaie ,acest fel de aşezare a pământului va fi de folos la plantarea duzilor, ținând seama că cel mai bun pământ este cel de la suprafață. Pereții gropilor trebuie să fie drepți, astfel încât groapa să nu se strâmteze la fund. Pietrele, cioburile şi resturile de rădăcini găsite la săpat se adună şi se îndepărtează.
Pe terenurile cu pantă mai mare de 20°, pentru a împiedica spălarea solului şi pentru a se uşura pătrunderea apei din ploi la rădăcinile duzilor, este bine ca săpatul gropilor să se facă în trepte (terase).
Cu 10-15 zile înainte de plantare, se face umplerea parțială a gropilor, care constă în umplerea lor cu pământ, în aşa fel încât acestea să mai rămână goale pe o adâncime de circa 20-25 cm.Se procedează astfel: la fundul gropii se introduce un strat de pământ de 15-20 cm luat din muşuroiul care reprezintă pământul de la fund, iar apoi se continuă cu pământ de la suprafață, sau se trage concomitent în groapă atât pământ de la suprafață, cât şi de la fund pentru a se amesteca. Dacă această lucrare se face chiar în momentul plantării, pământul din groapă se calcă (se tasează).
La înființarea plantațiilor de dud sub formă de trunchi pitic, garduri vii şi pajişti, în cazul că terenul a fost desfundat pe toată suprafața, cuiburile se fac cu ajutorul cazmalei, al sapei sau direct cu ajutorul plantatorului.
Plantarea propriu-zisă constă în aşezarea puieților de dud vertical lângă peretele gropii din partea pichetului, ținându-se bine cu mâna. Este indicat ca duzii să fie plantați în partea de nord, nord-vest sau vest a tutorilor, pentru ca aceştia să nu umbrească trunchiul dudului şi să ferească scoarța tânără de oscilațiile mari de temperatură din a doua jumătate a iernii, care, de regulă, provoacă plăgi (arsuri) pe trunchi.
La mijlocul gropii se face un muşuroi (are rolul, de a completa golul de sub rădăcinile duzilor) mai mare sau mai mic, în aşa fel incat puietul, aşezat cu rădăcinile pe muşuroi, să prezinte coletul la adâncimea dorită (coletul este porțiunea de trecere dintre rădăcină şi trunchi care se recunoaşte prin diferența de nuanță de culoare). În regiunile secetoase şi pe versanții cu pericol de eroziune, duzii se plantează cu 2-3 cm mai adânc, iar în regiunile mai umede, cu 1-2 cm mai în față. Un dud este bine plantat când la două-trei săptămâni după plantare, coletul dudului se găsește la nivelul solului. Plantatul prea superficial duce la scăderea simțitoare a procentului de prindere şi a gradului de dezvoltare a duzilor.
Puietul se fixeaza cu rădăcinile răsfirate pe muşuroiul din fundul gropii, se acoperă rădăcinile cu pământ de la suprafață, mărunt, apoi puietul se saltă uşor pentru ca pământul să pătrundă complet între rădăcini. După ce rădăcinile au fost acoperite cu un strat de 3-4 cm, se calcă pământul din groapă începând de la margine către centrul ei. După primul călcat se așează în fiecare groapă 3-4 kg gunoi de grajd bine descompus (mraniță), 20-30 g azotat de amoniu, 20-30 g sare potasică şi 50-60 g superfosfat (substanță activă). Dacă solul este uscat, se udă cu 5- 10 litri apă, pentru a realiza un contact mai rapid al rădăcinilor şi a asigura o umiditate bună.
Când pământul nu se calcă bine în jurul rădăcinilor, se creează goluri de aer la nivelul lor, ceea ce favorizează dezvoltarea mucegaiurilor şi uscarea rădăcinilor. Trebuie reținut că îngrăşămintele nu trebuie să vină în contact direct cu rădăcinile dudului deoarece se poate provoca îmbolnăvirea lor. În timpul plantatului, din timp în timp, cu mişcări verticale repezi şi scurte, se mişcă pomul în scopul de a permite pământului să se strecoare printre rădăcini. Se adaugă încă un strat de 10-15 cm după infiltrarea apei şi se calcă din nou îndesat. Restul pământului se așează pe suprafața gropii, fără a se mai călca, formându-se în jurul puietului un muşuroi de 15-20 cm înălțime. Legatul duzilor de tutore se face la 25-30 de zile de la plantare.
În primăverile secetoase, pentru a asigura un procent ridicat de prindere, udatul puieților de dud se repetă de mai multe ori.În cazul plantării de toamnă, duzii nu se mai udă însă muşuroaiele se fac ceva mai mari pentru a-i proteja de ger.
Puieții de dud-vargă pentru garduri vii şi pajişti se pot planta şi cu ajutorul plantatoarelor, cel mai folosit este „plantatorul în formă de T”.Se înfige plantatorul lângă sârmă, în dreptul unui semn de pe ea şi se face o gaură în care se introduce un puiet până la colet. Se înfige din nou plantatorul în poziție oblică, însă la circa 6-10 cm depărtare de gaură în aşa fel, încât vârful plantatorului să pătrundă pe sub rădăcina puietului, apoi acesta se ridică în poziție verticală presând pământul bine.Se scoate plantatorul şi se trece la plantația altui puiet, după ce se nivelează solul lângă puietul plantat, şi se calcă bine.
Dacă timpul este secetos, se udă întâi puietul, apoi se nivelează şi se calcă pământul. Pentru a avea o prindere bună la plantare, trebuie să se realizeze un contact strâns al rădăcinilor cu pământul, evitându-se la maxim golurile.
După încheierea operației de plantare, solul se afânează prin discuirea intervalelor dintre rândurile de pomi. Lucrare care împiedică evaporarea apei şi grăbeşte pornirea în vegetație.
