INFORMATII PRIVIND PLANTAREA DE TOAMNA A CAPSUNILOR

 

                Cu unele exceptii stolonii de căpșun se pot planta de-a lungul întregului sezon de vegetație, începând din primăvară (martie-aprilie) până toamna în luna octombrie; fiecare sezon de plantare are avantajele și dezavantajele lui.
            Avantajele si dezavantajele plantarii de toamna a capsunilor.
                 Perioada optima pentru înființarea unei plantații de căpșun toamna este în luna septembrie și în primele două săptămâni din octombrie ; unii cultivatorii forțează să planteze mai târziu, mai ales după porumb și legume târzii. In cazul în care gerurile de toamnă apar mai devreme există riscul ca plantele să nu fie bine înrădăcinate si să apară fenomenul descălțării, iar în iernile geroase o parte din plante să înghețe; dacă plantarea s-a făcut până la data de 10-15 octombrie, există timp suficient pentru ca plantele să se înrădăcineze și să ierneze corespunzător.
                 Plantarea de toamnă se face numai cu plante proaspete, nu se va folosi material biologic frigo deoarece acesta este păstrat timp de 8-10 luni în camere frigo, iar amidonul prezent în plantă începe să se degradeze, calitatea plantelor fiind foarte slabă.
Toamna volumul lucrărilor în fermă, mai ales în legumicultură, este mult mai redus, vremea este mai caldă și căpșunul se poate planta fără presiunea altor lucrări agricole.
                 Plantele puse în pământ toamna folosesc mult mai bine precipitațiile acumulate în timpul iernii, iar primăvară pornesc în vegetație mult mai repede, odată cu încălzirea vremii. Dacă avem o toamnă lungă, există și avantajul ca în anul următor, în intervalul mai – iunie, să se obțină o producție de fructe de 150-200 grame/plantă.
                 In cazul in care terenul nu este bine pregatit nu este recomandat sa se infiinteze cultura de capsuni toamna .
                 Inainte de plantare trebuie sa se efectueze unele lucrari principale : fertilizare organica cu gunoi de grajd , bine fermentat ; sa se realizeze o aratura a solului la o adancime de 28-32cm , in functie de stratul fertil al solului ; sa se efectueze frezarea terenului. In situatia in care nu dispunem de gunoi de grajd , se va efectua o fertilizare moderată cu îngrășăminte complexe de tipul 15-15-15 sau un îngrășământ în care să predomine fosforul și potasiul ; in aceasta perioada nu se aplica ingrasaminte cu azot.
                 Dacă plantația se protejează cu folie de mulcire preperforata, mai întâi se face modelarea terenului, se poziționează banda de picurare și apoi se acoperă cu folia neagră de mulci ; dacă se foloseste mulciul de paie, plantarea se face la distanța de 85-90 cm între rânduri și la 25-30 cm între plante pe rând.
                 Plantarea in solarii este recomandata să se facă până la sfârșitul lunii septembrie, pentru a putea obține o producție cât mai mare în primăvara următoare ; dacă în câmp se plantează în jur de 4 plante/mp, în solarii se cultivă circa 6-7 plante/mp în cazul culturilor care se mențin numai un sezon.
                 Căpșunul are o bună plasticitate ecologică și poate fi plantat într-un areal geografic divers și extins, de la câmpie și până la munte; este important ca solul să nu fie prea argilos, să nu băltească apa, să nu fie puternic alcalin sau puternic acid ; plantația se amplasează pe un teren plan pe care exista o sursă de apă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.