LUCRARILE LUNII IUNIE LA VITA-DE-VIE

           Plivitul lăstarilor este o operație prin care lăstarii crescuți de la baza butucului, de la nivelul punctului de altoire, sunt eliminați. Acești lăstari sunt sterili, dar sunt situații în care, dacă aceștia provin de pe un cep, pot avea struguri. Lăstarii trebuie eliminați pentru că sunt în contact direct cu solul, de unde pot fi infestați cu boli criptogamice sau cu dăunători. Pe de altă parte, având în vedere circuitul sevei în butuc, aceștia sunt hrăniți primii, fiind în concurență directă cu ceilalți lăstari de pe butuc.
            Dirijatul I se face de cele mai multe ori concomitent cu plivitul lăstarilor .Dirijatul este operația prin care lăstarii sunt conduși printre primul rând de sârme duble. Această lucrare trebuie sa fie executată la timp, deoarece, prin întârzierea ei, pot surveni pierderi de producție și de lăstari, care asigură rodul pentru anul următor.
            Legatul sau dirijarea lăstarilor se efectuează de 2-3 ori în timpul perioadei de vegetaţie. Intervenţia este necesară deoarece lăstarii au ţesuturile mecanice slab dezvoltate, iar atunci când ating o anumită lungime, peste 40-60 cm, nu se mai pot susţine singuri, se apleacă, fapt care favorizează atacul bolilor şi dăunătorilor, dar împiedică şi executarea ulterioară a altor lucrări de întreţinere în plantaţii. Prin dirijarea lăstarilor se asigură o mai bună repartiţie în spaţiu a frunzelor, aspect care favorizează activitatea fotosintetică şi, implicit, calitatea producţiei.
             Primul legat se face după înflorit, când lăstarii au 40-60 cm, perioadă care coincide cu mijlocul sau sfârşitul lunii mai, al doilea se efectuează în luna iunie, iar al treilea înainte de intrarea strugurilor în pârgă (final de iulie, început de august).
             Din raţiuni de ordin economic, copilitul este o lucrare exclusă din plantaţiile industriale. La unele soiuri de masă (Cardinal, Perla de Csaba), strugurii dezvoltaţi pe copili reuşesc să ajungă la maturitate, cu sporul de producţie corespunzător. Lucrarea este recomandată deoarece contribuie la micşorarea masei vegetative şi reduce gradul de umbrire a lăstarilor principali. Copilitul constă în scurtarea (mai rar suprimarea) lăstarilor anticipaţi, formaţi din mugurii de vară, la subsuoara frunzelor, atunci când copilii au 6-7 frunze. Ei vor fi retezaţi la 4-5 frunze, deoarece partea rămasă pe lăstari ajută la hrănirea şi diferenţierea mai bună a ochilor de iarnă situaţi la baza lor. Copilitul se execută odată cu al doilea sau al treilea legat.
              În perioada de vegetaţie a viţei-de-vie este foarte important ca solul să fie menţinut afânat şi curat de buruieni. In acest scop se va executa săpatul manual pe rând, cu rol de eliminare a buruienilor din plantație. Este o lucrare indispensabilă,  fiindcă buruienile, mai ales când sunt în număr mare şi mai cu seamă în anii secetoşi, vor consuma din apa provocând şi uscarea accentuată a solului.
              Prășitul mecanic se execută cu tractoarele  viticole în agregat cu pluguri sau palpatoare (utilaje specifice pentru cultura viței-de-vie). Această lucrare va fi repetată ori de câte ori este nevoie, pentru distrugerea buruienilor și pentru a întrerupe capilaritatea şi crăpăturile din sol, cauzate de secetă. În anii secetoși, lucrarea de prășit se efectuează la adâncime mică, mobilizând un strat superficial de sol. O alternativă la prășitul repetat între rânduri este menținerea plantaţiei în benzi  înierbate  alternativ, adică un rând prăşit şi unul înierbat.
              Înainte de începerea înfloritului și după scuturarea florilor sunt obligatorii tratamentele „de siguranță“, cu produse care să asigure o protecție pe toată perioada înfloritului şi imediat după.
               Tratamente recomandate :
                                 – Înainte de înflorit se folosesc produsele Verita (produs sistemic împotriva manei, doză 2-2,5 kg/ha, în funcţie de presiunea de infecţie), Kumulus (produs de contact împotriva făinării – 0,3%), Topas (produs sistemic împotriva făinării – 0,250 l/ha), Karate Zeon (insecticid împotriva moliei din generaţia 1-0,015%, respectiv 0,15 l/ha în 1.000 l sol/ha);
                                 – După înflorit: Cabrio Top (produs sistemic împotriva manei, 1,5-2 l/ha), Flint Max (produs sistemic împotriva făinării – 0,16 kg/ha în 1.000 l apă), Kumulus (făinare), Rovral (produs de contact împotriva putregaiului cenuşiu – 1 l/ha).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.