INFORMATII PRIVIND TAIERILE LA AGRIS

Publicat pe de
2

               Agrisul cultivat pe spalier este predispus la imbatranire prematura,datorita faptului ca sunt solicitate mereu aceleasi ramuri, ele nu sunt inlocuite cu alte ramuri mai tinere.In aceasta situatie este recomandat sa fie inlaturate elementele de schelet ajunse la varsta de 6-7 ani.
               Agrisul se cultiva sub forma de tufa ,de gard viu sau pe spalier.Spinii ingreuneaza lucrarile de intretinere si recoltarea, motiv pentru care sunt necesare lucrari permanente de intretinere si formare a coroanei.
               La agrisul sub forma de tufa ,tunsul pune putine probleme; sunt suficiente taieri de mentinere a echilibrului intre ramurile tinere si cele batrane.In timpul taierilor se vor elimina ramurile rupte,bolnave,subtiri, inutile,care indeasa tufa.
               Taierile sunt complicate in ceea ce priveste agrisul cultivat pe spalier.In primii ani se pastreaza doar 3-4 lastari mai bine plasati , din care se formeaza ramurile de peste an.Astfel planta va avea suficienta energie pentru a dezvolta ramurile de schelet.Mai tarziu se pot pastra pana la 8 lastari pentru a forma noi ramuri de schelet.
               Iarna cresterile laterale ale rmurilor pe schelet se scurteaza , iar din cresterile de la baza plantei se aleg si se pastreaza 3-4 lastari.
               Oricare ar fi modul in care se cultiva planta, in urma taierilor trebuie sa se obtina un echilibru intre ramurile de schelet batrane si cele de rod tinere,rezultatul fiind o productie de furcte imbelsugata.

 

INFORMATII PRIVIND BOLILE SI DAUNATORII DUDULUI

Publicat pe de
Răspunde

             Dudul este un arbore exotic originar din Asia Mică (Iran), fiind foarte răspȃndit în zonele de cȃmpie ṣi deal.
             Este folosit ca ṣi arbore decorativ, deoarece este o specie rezistentă la ger ṣi secetă. Cu toate acestea nu este ferit de boli ṣi dăunători. În funcṭie de cauza sau agentul care le provoacă, dudul poate prezenta : –     viroze (boli provocate de virusuri)
bacterioze (boli provocate de bacterii)
boli provocate de ciuperci.
             Totuṣi există o serie de metode de prevenire a bolilor care constau în menṭinerea aerată ṣi permiterea pătrunderii razelor de soare prin alegerea unei coroane adecvate; strȃngerea ṣi arderea frunzelor bolnave; solul trebuie întreṭinut corespunzător , prin curăṭarea buruienilor, care pot adăposti o serie de paraziṭi ai duzilor; menṭinerea duzilor într-o stare igienică perfectă, prin taierea uscăturilor ṣi a lăstarilor bolnavi, care trebuie distruṣi imediat ṣi nu în ultimul rȃnd prin depistarea si dezinfectarea rănilor.
                     Virozele dudului sunt: mozaicul galben  ṣi răsucirea frunzelor de dud.
            Mozaicul galben  poate fi confundat cu cloroza calcară. Frunzele sunt marmorate, galbene-arămii. În lungul nervurilor apar diverse benzi sau colorări complete în galben. Combaterea se face prin selecţie fitosanitară şi prin distrugerea nematozilor, care sunt vectorii acestei boli.
            Răsucirea frunzelor de dud –  frunzele puternic afectate se usucă parţial, se desprind şi cad. Combaterea se realizează prin aplicarea unor măsuri fitosanitare riguroase.
            Arsura bacteriană a dudului este provocată de ciuperca Pscudomonas syringae, v. mori..
            Boala se manifestă pe frunze, lăstarii în creştere cât și pe tulpina plantei, infestarea făcându-se pe două căi:
                        – pe cale vasculară (deşi bacteria nu este specifică de vas);
                        – prin infectări din afară, când bacteriile favorizate de diferiţi agenţi (umiditate, temperatură scăzută etc.) pătrund prin stomate, lenticele şi, mai ales, prin rănile făcute datorită lucrărilor de întreţinere sau culesului necorespunzător al frunzei.
              Pe frunze, mai ales, în dreptul nervurilor, apar pete necrotice de forma unor gămălii de ac, ca rezultat al infecţiilor stomatice locale. Cu timpul, aceste pete se măresc, devin  negricioase etapăîn care se poate produce şi ruperea frunzei.Pe frunze, mai ales, în dreptul nervurilor, apar pete necrotice de forma unor gămălii de ac, ca rezultat al infecţiilor stomatice locale. Cu timpul, aceste pete se măresc, devin  negricioase etapă în care se poate produce şi ruperea frunzei
               Avȃnd în vedere faptul că  infecţia primară porneşte întotdeauna de pe ramurile atacate,  ca măsură de combatere se vor tăia toate uscăturile, lăstarii striviţi în timpul lucrărilor agrotehnice, cei de la baza tufei de dud şi se vor arde.
              Combaterea chimică constă în efectuarea a minimum două stropiri cu zeamă bordeleză 3% în perioada repausului vegetativ al dudului. Rezultate bune au dat tratamentele cu pesticide Ridomil plus 0,3%, Turdacupral 0,5%, Cuzin 10-1,5% şi IAMN SN 210 – 0,25%.
              Brunificarea frunzelor este provocată de ciuperca Mycosphaerella mori (Fuck) cu forma conidiană Cylindrosporium mori (Lev. Beri), în special, primăvara şi toamna.
               Pe frunze se formează pete mici, circulare la început, care pe măsură ce se măresc devin alungite. Centrul petelor capătă o coloraţie alb-gălbuie la mijloc şi înconjurată de un inel roşiatic. Pe suprafaţa acestor pete se observă puncte albe care sunt lagărele de conidii ale agentului patogen. Frunzele puternic atacate se îngălbenesc şi cad chiar în timpul vegetaţiei.                  Când sunt atacate nervurile, mai ales la frunzele tinere şi foarte tinere, limbul se deformează şi se răsuceşte. Ciuperca iernează sub formă de micelii pe frunzele căzute, acestea reprezintă forma de rezistenţă care produce, primăvara, infecţia duzilor sănătoşi.
                Principalii factori care influenţează apariţia şi dezvoltarea ciupercii sunt umiditatea şi temperatura, boala putând să producă pagube mari în anii ploioşi.
                Brunificarea frunzelor sau antracnoza, poate fi combătută prin:
                             – arături de toamnă şi primăvară pentru distrugerea frunzelor atacate;
                             – aplicarea corectă şi la timpul optim a lucrărilor de întreţinere şi a tăierilor de producţie;
                             – după terminarea creşterilor de viermi de mătase, se pot face stropiri cu zeamă bordeleză 3%, Mancozeb 0,2%, Turdacupral 0,4%, Topsin 0,07-0,1%.
                Pe organele atacate se observă o pâslă albă-cenuşie, care poate acoperi, în întregime sau numai parţial, organul respectiv, în funcţie de intensitatea atacului. Această pâslă este formată din conidioforii şi conidiile ciupercii, care sunt organele de înmulţire şi răspândire a ei în timpul perioadei de vegetaţie. În urma atacului puternic, frunzele se îndoaie către faţa superioară, fiind acoperite de miceliul ciupercii.
                Boala se manifestă pe lăstarii tineri, pe care se observă pulberea albă-cenuşie, sub care ţesuturile se brunifică. Acumulându-se în cantitate mare, conidiile dau aspectul prăfos, caracteristic. Vântul le transportă cu uşurinţă pe alte organe sănătoase, unde provoacă noi infecţii.
                Ciuperca iernează sub solzii mugurilor pe frunzele bolnave, pe limbul sau peţiolul acestora în micelii de hibernare, iar primăvara apar din nou.
                Un rol important în combaterea făinării, cât şi a celorlalte boli specifice dudului, îl au şi măsurile agrotehnice.
                Aplicarea corectă a tăierii de producţie şi în uscat contribuie la reducerea substanţială a atacului de făinare. Deoarece buruienile creează condiţii foarte bune dezvoltării făinării, lucrările solului trebuie aplicate la timp. Metoda de combatere cu produse pe bază de sulf (măcinat, coloidal, zeamă sulfocalcică etc.) şi de tip sistemic (Topsin, Derosal, Benlate etc.) în concentraţie de 0,1% dă rezultate deosebit de bune.
              Uscarea lăstarilor de dud este o boală de debilitate favorizată de afectarea, lăstarilor în urma gerurilor. Pe aceste afecţiuni apar pustule roşii-cărămizii, pe care se formează fructificaţiile ciupercilor. Prin uscarea lăstarilor şi prin leziunile profunde şi mari pe care le formează pe trunchiul duzilor, această boală este mai periculoasă chiar decât atacul de bacterioză.
               Tăierea ramurilor bolnave, primăvara timpuriu, şi arderea lor este o metodă foarte eficientă în combaterea uscării lăstarilor de dud.
              Putregaiul alb al rădăcinilor este frecvent răspândit în pepinierele şi plantaţiile de dud sub formă de tufă joasă, este provocat de ciuperca Roseminia necatrix (Hart) Berl şi face parte din familia Sphaeriaceae.
               Pe scoarţa şi sub scoarţa unui dud atacat se observă o pâslă albicioasă, fină, constituită din nişte cordoane fibroase formate din filamentele ciupercii. Acestea se întind de la o rădăcină la alta şi pot trăi în pământ mult timp, transmiţând boala la alte plante. Duzii atacaţi au frunzele îngălbenite, cu lăstari scurţi şi slab ramificaţi, care se usucă treptat.
               Boala fiind foarte periculoasă, se recomandă scoaterea atentă a duzilor depistaţi ca fiind bolnavi şi arderea lor.
               Solul se dezinfectează prin injectare cu cloropicrină la adâncimea de 40 cm şi la intervale de 30 cm sau cu Topsin M-70 în cantitate de 0,5-1 kg/ha. Deoarece umiditatea ridicată a solului constituie factorul principal de predispoziţie a dudului la această boală, este necesară drenarea terenului cu exces de apă. Se va executa un control fitosanitar foarte riguros la puieţii de dud pentru prevenirea transmiterii prin materialul săditor.
              Uscarea lăstarilor de dud este o boală favorizată de afectarea lăstarilor în urma gerurilor. Pe aceste afecţiuni apar pustule roşii-cărămizii, pe care se formează fructificaţiile ciupercilor. Prin uscarea lăstarilor şi prin leziunile profunde şi mari pe care le formează pe trunchiul duzilor, această boală este mai periculoasă chiar decât atacul de bacterioză. Combaterea uscării lăstarilor de dud se face prin tăierea ramurilor bolnave, primăvara timpuriu, şi arderea lor.
                Dintre dăunători, Omida păroasă a dudului – Hyphantria cunea, Drury, (sin. Bombyx cunea Drury) face parte din familia Arcliidae, ordinul Lepidoptera.
Omida a fost semnalată în anul 1940, în Ungaria, de unde s-a răspândit şi în ţara noastră pentru prima dată în anul 1949, în Comuna Ani, judeţul Bihor. Adulţii sunt de culoare albă, cu abdomenul verzui la femelă şi gălbui la mascul, acoperit cu perişori albi.
                Oul este de culoare galbenă-verzuie. Larva, la completă dezvoltare, are corpul pe partea dorsală de culoare brun-închis, iar pe partea ventrală verde-brunie, acoperit cu numeroşi perişori brun-închis sau negri. Pupa, la început, este galbenă-verzuie, apoi devine brună-închis. În condiţiile ţării noastre, omida păroasă are două generaţii pe an. Iernează, în stadiul de pupă, în locuri foarte variate. Larvele primei generaţii ajung la maturitate la mijlocul lunii mai. Larvele rod frunzele, epiderma şi parenchimul în primele stadii şi limbul foliar complet, în ultimele stadii.
                Pentru hrănire, omizile cuprind frunzele într-o ţesătură sub formă de cuib, unde le distrug, apoi îşi lărgesc cuibul cuprinzând noi frunze. În ultimele stadii, omizile se răspândesc în coroana duzilor devenind solitare.Generaţia a doua a omiziii păroase apare la mijlocul lunii iulie şi se eşalonează pe o perioada de 4-5 luni. Toamna, în luna octombrie, omizile ajung la completa lor dezvoltare şi se transformă în pupe hibernante. În unii ani, cu toamne târzii, poate apărea chiar a treia generaţie incompletă, dar larvele din această generaţie nu ajung la maturitate.
                 În mod practic, recunoaşterea dăunătorului se face după cuiburile de omizi ce se formează pe coroana pomului.
                 Principala metodă de distrugere a acestui dăunător, care atacă peste 200 specii de plante este combaterea pe cale mecanică. În momentul apariţiei cuiburilor de omizi pe duzi sau pe alte specii de plante,acestea trebuie să le culese şi distruse imediat după apariṭie deoarece întȃrzierea permite răspândirea larvelor pe tot pomul.
                Distrugerea cuiburilor recoltate; se face prin ardere sau prin introducerea acestora într-un vas, în care se află Detox 25 emulsionabil în concentraţie de 2% sau Lindatox 20 în concentrație de 2-2,5%.
                Tăierea cuiburilor de omizi păroase va trebui să se repete cel puţin de două ori pe săptămână, atâta timp cât se manifestă infestarea. Combaterea chimică constă în aplicarea a două tratamente pentru fiecare generaţie cu Detox 25, Lindatox 20, Carbetox, Decis sau Metasistox 50. Tratamentele se vor executa numai după terminarea îngogoşării viermilor de mătase la toţi crescătorii.
                Păianjenul (acarianul) comun este semnalat pe timp secetos şi cald, atât larva, cât şi adultul îşi introduc trompa în ţesutul frunzei şi sug seva. Partea atacată, se deshidratează, devine galbenă şi se usucă. Cea mai eficientă măsură de combatere a păianjenilor frunzei o constituie stropirile cu Plictran 0,6%, Padan 50 WP 1%, Sinoratox 35 EC 1-1,5 kg/ha.
                Cariul, denumit Sinoxylon frerforans Schrank, îşi face de obicei apariţia în primele zile ale lunii mai pe lăstarii de un an, unde face galerii de circa 3 mm în apropierea nodurilor cât şi pe părţile uscate ale trunchiului de dud. Măsurile agrotehnice de înlăturare a lăstarilor atacaţi de cariu sunt singurele care pot asigura o combatere cu rezultate apreciabile.

 

INFORMATII PRIVIND RUGINA FRUNZELOR DE PRUN

Publicat pe de
Răspunde

               Este o boala ce apare in perioada de vara si se manifesta pana toamna tarziu si este o micoza  provocata de ciuperca   Tranzchelia pruni-spinosae, care ataca atat prunii cat si caisii, piersicii si migdalii.
               Boala se manifesta prin aparitia pe partea superioara a limbului frunzelor a unor pete mici de culoare galbena.Pe partea inferioara, in dreptul petelor  apar puncte negre-brunii. Un atac puternic duce la defolierea prematura, pomii atacati fiind sensibili la ger.
               O masura care se poate lua pentru indepartarea focarului,este acela de a proceda la adunarea frunzelor infestate si a le arde.
               Pentru combatere,in perioada de vara ( iunie – august ) se fac tratamente cu: Dithane M 45, Captan  80 WDG, Bravo 500 SC, Topsin 70 WDG.In perioada   de repaus vegetativ , dupa caderea frunzelor si primavara, inainte de pornirea in vegetatie,  se fac tratamente cu: Funguran OH 50 WP, Confidor Oil SC 004.

 

INFORMATII PRIVIND PLANTAREA DUDULUI

Publicat pe de
Răspunde

                   Duzii se pot planta toamna sau primăvara ,cea mai bună perioada pentru plantare este toamna, începând din luna octombrie (după căderea frunzelor) şi terminând cu 15-20 zile, înainte de venirea gerurilor.
                   Numai în anii cu toamnă secetoasă şi în regiunile cu ierni aspre, fără zăpadă, este mai bine ca plantarea să se facă în primăvară, cu condiția ca aceasta să se execute cât mai devreme şi în teren desfundat sau gropi făcute din toamnă.
                   Printre avantajele plantării de toamna, se numara aceea că până în primăvară rădăcinile îşi vindecă rănile şi reuşesc chiar, să-şi formeze rădăcinile noi. Pământul se așează mai bine, stabilindu-se un contact strâns cu rădăcinile încă din timpul iernii. Precipitațiile căzute în timpul iernii şi primăverii găsesc materialul deja plantat. Acest fapt asigură o prindere mai bună şi o rezistență mai mare la seceta din timpul verii.
                  Gropile de plantare se execută lângă fiecare pichet; ele trebuie să aibă dimensiuni,astfel  încât să cuprindă în întregime rădăcinile dudului în momentul plantării.
                  Când întreaga suprafață a fost desfundată la 60-70 cm săpatul gropilor, se poate face odată cu plantarea duzilor. Când terenul a fost desfundat la adâncimi mici de 40-50 cm, dimensiunile gropilor vor fi de 0,60/0,60/0,80 m. Dacă terenul nu a fost desfundat, gropile se fac cu două-trei luni înainte de plantare, iar dimensiunile lor vor fi de1/1/0,8 m.
                  Cu cât terenul este mai greu (argilos), cu atât gropile trebuie făcute mai mari.La săpatul gropilor se va efectua urmatoarea operatie: pământul provenit din primul rând la cazma (pe adâncimea de 25-30 cm) se aşează într-o parte a gropii, iar restul de pământ – în partea opusă. Pământul scos din groapă trebuie depus în două muşuroaie ,acest fel de aşezare a pământului va fi de folos la plantarea duzilor, ținând seama că cel mai bun pământ este cel de la suprafață. Pereții gropilor trebuie să fie drepți, astfel încât groapa să nu se strâmteze la fund. Pietrele, cioburile şi resturile de rădăcini găsite la săpat se adună şi se îndepărtează.
                 Pe terenurile cu pantă mai mare de 20°, pentru a împiedica spălarea solului şi pentru a se uşura pătrunderea apei din ploi la rădăcinile duzilor, este bine ca săpatul gropilor să se facă în trepte (terase).
                 Cu 10-15 zile înainte de plantare, se face umplerea parțială a gropilor, care constă în umplerea lor cu pământ, în aşa fel încât acestea să mai rămână goale pe o adâncime de circa 20-25 cm.Se procedează astfel: la fundul gropii se introduce un strat de pământ de 15-20 cm luat din muşuroiul care reprezintă pământul de la fund, iar apoi se continuă cu pământ de la suprafață, sau se trage concomitent în groapă atât pământ de la suprafață, cât şi de la fund pentru a se amesteca. Dacă această lucrare se face chiar în momentul plantării, pământul din groapă se calcă (se tasează).
                 La înființarea plantațiilor de dud sub formă de trunchi pitic, garduri vii şi pajişti, în cazul că terenul a fost desfundat pe toată suprafața, cuiburile se fac cu ajutorul cazmalei, al sapei sau direct cu ajutorul plantatorului.
                 Plantarea propriu-zisă constă în aşezarea puieților de dud vertical lângă peretele gropii din partea pichetului, ținându-se bine cu mâna. Este indicat ca duzii să fie plantați în partea de nord, nord-vest sau vest a tutorilor, pentru ca aceştia să nu umbrească trunchiul dudului şi să ferească scoarța tânără de oscilațiile mari de temperatură din a doua jumătate a iernii, care, de regulă, provoacă plăgi (arsuri) pe trunchi.
                 La mijlocul gropii se face un muşuroi (are rolul, de a completa golul de sub rădăcinile duzilor) mai mare sau mai mic, în aşa fel incat puietul, aşezat cu rădăcinile pe muşuroi, să prezinte coletul la adâncimea dorită (coletul este porțiunea de trecere dintre rădăcină şi trunchi care se recunoaşte prin diferența de nuanță de culoare). În regiunile secetoase şi pe versanții cu pericol de eroziune, duzii se plantează cu 2-3 cm mai adânc, iar în regiunile mai umede, cu 1-2 cm mai în față. Un dud este bine plantat când la două-trei săptămâni după plantare, coletul dudului se găsește la nivelul solului. Plantatul prea superficial duce la scăderea simțitoare a procentului de prindere şi a gradului de dezvoltare a duzilor.
                  Puietul se fixeaza cu rădăcinile răsfirate pe muşuroiul din fundul gropii, se acoperă rădăcinile cu pământ de la suprafață, mărunt, apoi puietul se saltă uşor pentru ca pământul să pătrundă complet între rădăcini. După ce rădăcinile au fost acoperite cu un strat de 3-4 cm, se calcă pământul din groapă începând de la margine către centrul ei. După primul călcat se așează în fiecare groapă 3-4 kg gunoi de grajd bine descompus (mraniță), 20-30 g azotat de amoniu, 20-30 g sare potasică şi 50-60 g superfosfat (substanță activă). Dacă solul este uscat, se udă cu 5- 10 litri apă, pentru a realiza un contact mai rapid al rădăcinilor şi a asigura o umiditate bună.
                   Când pământul nu se calcă bine în jurul rădăcinilor, se creează goluri de aer la nivelul lor, ceea ce favorizează dezvoltarea mucegaiurilor şi uscarea rădăcinilor. Trebuie reținut că îngrăşămintele nu trebuie să vină în contact direct cu rădăcinile dudului deoarece se poate provoca îmbolnăvirea lor. În timpul plantatului, din timp în timp, cu mişcări verticale repezi şi scurte, se mişcă pomul în scopul de a permite pământului să se strecoare printre rădăcini. Se adaugă încă un strat de 10-15 cm după infiltrarea apei şi se calcă din nou îndesat. Restul pământului se așează pe suprafața gropii, fără a se mai călca, formându-se în jurul puietului un muşuroi de 15-20 cm înălțime. Legatul duzilor de tutore se face la 25-30 de zile de la plantare.
                    În primăverile secetoase, pentru a asigura un procent ridicat de prindere, udatul puieților de dud se repetă de mai multe ori.În cazul plantării de toamnă, duzii nu se mai udă însă muşuroaiele se fac ceva mai mari pentru a-i proteja de ger.
                    Puieții de dud-vargă pentru garduri vii şi pajişti se pot planta şi cu ajutorul plantatoarelor, cel mai folosit este „plantatorul în formă de T”.Se înfige plantatorul lângă sârmă, în dreptul unui semn de pe ea şi se face o gaură în care se introduce un puiet până la colet. Se înfige din nou plantatorul în poziție oblică, însă la circa 6-10 cm depărtare de gaură în aşa fel, încât vârful plantatorului să pătrundă pe sub rădăcina puietului, apoi acesta se ridică în poziție verticală presând pământul bine.Se scoate plantatorul şi se trece la plantația altui puiet, după ce se nivelează solul lângă puietul plantat, şi se calcă bine.
                    Dacă timpul este secetos, se udă întâi puietul, apoi se nivelează şi se calcă pământul. Pentru a avea o prindere bună la plantare, trebuie să se realizeze un contact strâns al rădăcinilor cu pământul, evitându-se la maxim golurile.
                    După încheierea operației de plantare, solul se afânează prin discuirea intervalelor dintre rândurile de pomi. Lucrare care împiedică evaporarea apei şi grăbeşte pornirea în vegetație.
          Schema de plantare a dudului cu trunchi
a – secțiune transversală a gropii;
b – mușuroiul pe fundul gropii;
c – amestec de pământ și mraniță;
d – pământ netasat în zona coletului;
e – mușuroi afânat;
f – tutoare (pichet)

TRANDAFIRII CATARATORI-PLANTARE,INGRIJIRE,INMULTIRE

Publicat pe de
Răspunde

                   Nu credem ca exista persoane care poseda o casa cu gradina si care nu-si doresc o pergola sau o bolta acoperita cu trandafiri cataratori. Parfumul acestor trandafiri este intens iar privelistea este pur si simplu mirifica.
                   Trandafirii cataratori nu sunt foarte pretentiosi, sunt relativ usor de intretinut, dar trebuie avuta in vedere o taiere corecta si o protectie corespunzatoare pe perioada iernii.
                  Trandafirii prefera zonele cu soare, prin urmare se urmareste plantarea acestora intr-un loc al gradinii care este scaldat de soare intreaga zi. Solul unde urmeaza sa se realizeze plantarea trebuie sa fie bine drenat.
                   Inainte de plantare, se inmoaie radacinile in apa timp de cateva minute si taie capatul radacinilor, daca sunt rupte. Este recomandat ca in groapa de plantare sa se amestece gunoi de grajd, pentru a hrani radacinile trandafirilor.
                   In primele saptamani de la plantare, se vor uda constant, dar nu in exces. Hidratarea si nutrientii sunt esentiali pentru a ramane sanatosi.
                  Se vor indeparta imediat lastarii porniti din portaltoi, pentru a nu inabusi altoiul.
                  Tunderea trandafirilor cataratori se face doar primavara, dupa mijlocul lunii martie, dupa ce a trecut pericolul inghetului puternic.La plantele tinere se indeparteaza doar lemnul uscat, varfurile si ramurile care au murit din cauza inghetului.
                  Dupa primii 3 ani de viata se pot aplica tunderi de forma in cazul ramurilor, pentru a corecta aspectul estetic.Ramurile bolnave si uscate, cele batrane, care nu mai produc lastari noi se vor taia. Unde este nevoie se va asigura un sistem de sustinere prin cleme sau scarite speciale.
                  In iernile geroase se va realiza un musuroi de pamant la baza arbustului,pentru mai multa siguranta, se poate proteja si partea aeriana a plantei.
                  Pe perioada iernii, trandafirii intra in hibernare. Pentru ca primul inghet sa-i gaseasca intrati in stare latenta, trebuie sa incetati fertilizarea solului cu aproximativ 6 saptamani inainte de inghet. Evident, data primului inghet nu-i fixa si difera de la zona la zona, dar o puteti aproxima din experientele anilor trecuti.
                  Tulpinile trandafirilor cataratori se taie la aproximativ 60 de centimetri , se desprind de stalpul, zidul sau gardul pe care erau catarati, apoi se leaga snopul delicat, cu o panglica. In dreptul radacinii se sapa un sant, se indoaie snopul de tulpini cu mare grija, sa nu se franga, si culca trandafirul in acel sant. In jurul lui se pun frunze uscate si maruntite, paie si compost, apoi aseaza pamant peste; “ingropat” in felul acesta, trandafirul va rezista cu brio gerului si vantului rece al iernii.
                  Inmultirea trandafirului catarator se face prin butasi semilemnificati prelevati dupa prima inflorire si plantati direct in gradina. Butasii se acopera pentru protectie cu o sticla de plastic, care se va inlatura in anul urmator, in aprilie sau inceputul lunii mai, in functie de starea vremii.

 

CUM SE REPARA CRAPATURILE APARUTE IN SCOARTA COPACILOR ?

Publicat pe de
Răspunde

               Crapaturile aparute in scoarta copacilor sunt un loc prielnic pentru dezvoltarea bolilor, netratate acestea duc la declinul pomului.
               Crapaturile scoartei sunt provocate de cele mai multe ori de gerurile instalate dupa perioade cu temperaturi ridicate. Perioadele alternante de temperatura, ger versus temperaturi ridicate, sunt mult mai periculoase pentru pom , decat perioadele mari de ger.
              Speciile care sunt predispuse la crapaturi ale scoartei sunt : prunul,ciresul,caisul si piersicul.
               O metoda eficienta care poate reduce riscul craparii scortei ca urmare a variatilor de temperatura ,este varuirea trunchiului.Tratarea crapaturilor se face cu ajutorul unui briceag sterilizat .Scoarta afectata se inlatura,iar in situatia in care si trunchiul este afectat , se procedeaza la razuirea acestuia. Cicatricea se trateaza cu zeama bordeleza sau cu un fungicid cupric, ce are o concentratie de 10 ori mai mare decat concentratia indicata in tratamentele curente. Dupa uscarea fungicidului , cicatricea se sigileaza cu var.

 

INFORMATII PRIVIND TAIEREA TRANDAFIRILOR POMISOR

Publicat pe de
Răspunde

 

 

            La trandafirii pomisor prima taiere se face toamna, inainte de venirea iernii. Se vor taia ramurile principale la 35-40 de cm de la trunchi, apoi se acopera peste iarna pentru protejarea la inghet cu un sac special care permite circulatia aerului. Primavara efectuam a 2-a taiere a ramurilor principale la 15-20 de cm, pastrand 5-6 ramuri care sa confere coroanei un aspect sferic. Taiem ramurile secundare la 3-4 ochiuri, le indepartam pe cele care cresc inspre interior si pe cele foarte subtiri.
             O alta lucrare de taiere care se poate realiza tot timpul anului este de eliminare a lastarilor salbatici crescuti din portaltoi. Acestia consuma din nutrientii necesari plantei. Suprimarea acestora se face obligatoriu de la baza de crestere (de la ochi), nu de la nivelul solului, deoarece in acest caz va creste mai puternic si se indeasa.

 

INFORMATII PRIVIND PLANTAREA SI INGRIJIREA TRANDAFIRILOR POMISOR

Publicat pe de
Răspunde

                 Trandafirul pomisor, trandafirul altoit in trunchi inalt , este o revelatie pentru multi iubitori de trandafiri.
                 Trandafirul pomisor necesita mai multa atentie, el fiind mai sensibil la boli si daunatori. Trandafirul pomisor are nevoie in mod obligatoriu de sustinerea unui tutore, atasat in  mod corect.
                 Cand se planteaza trandafirul pomisor , se va avea in  vedere plantarea acestuia in locuri insorite in prima parte a zile si umbrite in partea a doua a zilei. In cazul in care este plantat in zone care sunt insorite pe tot parcursul zilei , acesta va avea de suferit in zilele caniculare, determinand chiar moartea acestuia.
                 Trandafirii pe picior prefera solurile fertile, bogate in materie organica, bine drenate, dar se adapteaza si in soluri argiloase, lutoase sau nisipoase, cu pH neutru. Datorita faptului ca sunt mai tot timpul infloriti si consuma multe elemente nutritive, au nevoie de suplimente de hrana, este recomandat sa se foloseasca un ingrasamant special pentru trandafiri, foliar sau granulat.
                  Taierea trandafirului pomisor trebuie sa se realizeze in mod corect , in caz contrar el va fi mai predispus la boli si daunatori.
                  Trandafirul pomisor este foarte vulnerabil la iernile geroase, sansele de a ingheta sunt mai crescute ,daca acesta nu este protejat in mod corespunzator. Pentru a rezista gerurilor de peste iarna este indicat ca fiecare trandafir pomisor sa fie invelit in folie pe tot parcursul sezonului rece.

INFORMATII PRIVIND PUTREGAIUL PIELOS AL FRUCTELOR

Publicat pe de
Răspunde

                 Aceasta boala este provocata de un exces de apa in sol, este o afectiune ce decurge din infectarea pomilor cu ciuperca Phytophthora cactorum. In urma infectarii sunt afectate trunchiul copacului, ramurile si fructele. Infectia se produce primavare, iar conditiile optime pentru infectare sunt umiditatea de 85-90% si o temperatura de 18-21 grade Celsius.
                  Livezile de mar pot fi o tinta pentru aceasta ciuperca, la fel si plantatiile de capsuni. Atacul se manifesta sub forma unei pete umede pe scoarta pomului, dupa care aceasta isi schimba culoarea si capata o nuanta violet, pana la brun-cenusiu. Partile infectate sunt moi si au o consistenta buretoasa. In urma infectiei, fructele nu se mai maturieaza, cad inainte de coacere.
                  Pentru combaterea putregaiului pielos al fructelor, este recomandata o fertilizare echilibrata, fara excese de azot. Irigarea joaca si ea un rol important, deoarece un nivel prea ridicat de umezeala poate provoca o infectare.
                  Tratamentele fitosanitare cu produse chimice pot fi aplicate pentru prevenire si vindecare la pornirea in vegetatie si in perioada infloritului, se utilizeaza produse pe baza de cupru sau fosetil de aluminiu.

INFORMATII PRIVIND CARACTERISTICILE PORTALTOIULUI

Publicat pe de
Răspunde
MAHALEBUL (visinul turcesc) – este un portaltoi ce se preteaza pe solurile nisipoase, calcaroase, uscate,cele cu procent mare de schelet si pentru regiunile cu precipitatii sub 550mm, fiind sensibil la asfixia radiculara.esteb rezistent la paduchii de frunze si la cancerul bacterian.Are afinitate cu majoritatea soiurilor.Imprima precocitate,productivitate si rezistenta la ger.Imprima o inflorire si maturare a fructelor mai timpurie cu 6-8 zile pentru acelasi soi.
 
MIROBOLANUL – este corcodusul,Prunus cerasifera .Mirobolanul se foloseste ca portaltoi deoarece este o specie deosebit de viguroasa .Uzual pe Mirobolan se altoiesc majoritatea samburoaselor – cais, prun,piersic,nectarin.
 
PORTALTOI M9 – este un portaltoi de vigoare slaba, cu inredacinare superficiala, necesita saplier,cere soluri fertile, de preferinta argilo-nisipose, bine drenate.Este sensibil la seceta, paduchele lanos si cancerul bacterian.Are afinitate cu majoritatea soiurilor, se recomanda pentru soluri foarte fertile, adapostite.

PORTALTOI M 26 – portaltoi de vigoare mijlocie – slaba, drajoneaza putin, ancorare mijlocie în sol, necesita spalier. Este pretentios fata de fertilitatea si umiditatea solului, are rezistenta mijlocie la seceta si ger. Fiind sensibil la putrezirea coletului prefera soluri drenate, fara exces de umiditate.

PORTALTOI MM 106 – este un portaltoi de vigoare mijlocie, cu inradacinare buna, care nu necesita sustinere. Este un portaltoi rezistent la ger , dar sensibil la seceta.Are nevoie de soluri fertile,profunde, bine aprovizionate cu apa, dar cu un drenaj bun.  Având o compatibilitate cu soiurile de vigoare mica si pentru spururi,este cel mai indicat pentru livezile cu densitate mare din zona dealurilor, pe terenurile cele mai fertile de la baza pantelor si în luncile deschise ale râurilor ferite de curenti reci.
 
PORTALTOI GISELA 5 – este un portaltoi de vigoare slaba, cu inredacinare superficiala, necesita saplier,cere soluri usoare si are nevoie de irigare. Este sensibil la seceta, paduchele lanos si cancerul bacterian.Are afinitate cu majoritatea soiurilor, se recomanda pentru soluri foarte fertile, adapostite.Drajoneaza putin si are o anumita toleranta la virusuri.
 
PORTALTOI GISELA 6 – se caracterizeaza printr-o vigoare mai mare,decat cea a portaltoiului Gisela 5. Se preteaza pe o mare varietate de soluri inclusiv pe cele argiloase. Acest portaltoi se caracterizeaza prin pretentii mici in ceea ce priveste nevoia de apa, nu drajoneaza si are o buna rezistenta la virusuri.
 
SAINT JULIEN – imprima o vigoare mijlocie si o productivitate ridicata, este un portaltoi ce se preteaza multor conditii de sol.
 
PORTALTOI GUTUI A – acest portaltoi dezvolta un sistem radicular puternic si profund, induce vigoare si rezistenta la ger.
 
PORTALTOI GUTUI BA 29 – acest portaltoi se caracterizeaza printr-un sistem radicular viguros, este rezistent la soluri secetoase sau calcaroase. Acest altoi este precoce si productiv.
 
PORTALTOIUL PAR FRANC – acest portaltoi se caracterizeaza printr-o inradacinare buna, se poate valorifica pe terenurile profunde si sarace , sistemul radicular explorand un volum mare de sol. Portaltoiul are o afinitate cu toate soiurile cultivate , insa imprima vigoare mare si o intrare pe rod tarzie. Este un portaltoi cu o buna rezistenta la boli si daunatori.
 
PORTALTOIUL MAR FRANC – este un portaltoi ce se caracterizeaza printr-o crestere viguroasa si o ramificatie pronuntata , are o buna rezistenta la ger .Sistemul radicular este profund, bine ancorat in sol ,da rezultate bune pe o gama variata de soluri.

CAB 6 P – utilizat pentru altoirea cireșului/vișinului, imprimă acestui vigoare mijlocie și o creștere rapidă. Asigură un sistem radicular bine dezvoltat și ancorat în sol, adaptându-se bine în solurile grele cu permeabilitate redusă. Perioada de înflorire este timpurie, iar fructele sunt de o calitate superioară. Rezistent la temperaturi scăzute, intră pe rod mai devreme.

 
 GF 677 – originar din Prunus persica X Prunus amygdalus imprimă rezistență bună la cloroză, afinitate bună, creștere rapidă a altoiului, rezistență bună la secetă și se înmulțește ușor pe cale vegetativă.

 
MIRARED – Hibrid între Prunus cerasifera și Nemared (frunza roșie) imprimă pomului o vigoare puțin . mai mică decât GF677. Este rezistent la toate nematodele și tolerant la Armillaria, fitoftora. Se pretează pentru soluri grele și poate fi folosit ca portaltoi pentru piersici, nectarine, prune și caise.

OHF 19-89 – Tolerant la secetă, soluri grele și calcaroase și la temperaturi scăzute; potrivit pentru replantare. Plantele altoite pe acest portaltoi dezvoltă un sistem profund de rădăcini și o ancorare bună, fără a fi nevoie de sprijin. Toate soiurile de pere prezintă compatibilitate perfectă la altoire, cu 30-35% vigoare mai mică decât plantele altoite pe răsaduri și vigoare similară cu cele altoite pe portaltoiul de gutui „BA29”. Potrivit pentru soiurile de pere cu vigoare medie și mică. Portaltoi adecvat pentru solurile uscate și calcaroase și pentru livezile de pere cu densitate medie și mică (aproximativ 2000-2500 copaci / ha).