Pentru a produce fructe , ciresul are nevoie de lumina , apa si minerale.Lumina este oferita de soare , apa provine din ploi sau din irigatii , iar mineralele sunt extrase din sol .Ciresul consuma mineralele din sol , concentratia acestora scazand constanta, motiv pentru care este necesara refacerea rezervelor , pentru a sustine productia.
Un cires tanar ( pana in 8 ani ) are nevoie ,pentru fiecare metru patrat al coronei de 3-4 kg de gunoi de grajd, bine fermentat , o data la 2-3 ani; iar anual cate 10-12g azot, 6-8g fosforsi 6-8g potasiu, substanta activa.
Un cires batran , are nevoi mult mai ridicate . Pentru a sustine efortul de rodire , un cires in varsta are nevoie , pentru fiecare metru patrat al coroanei de 4-5 kg de gunoi de grajd bine fermentat , o data la 2-3 ani si anual , cate 15gazot, 12g fosfor si 12 g potasiu , substanta activa..
Atat gunoiul de grajd cat si ingrasamintele cu fosfor si potasiu se vor incorpora in sol toamna , iar ingrasamintele pe baza de azot se vor administra primavara.

          Caderea fiziologica a fructelor , care mai este denumita si ”caderea din iunie” se manifesta la majoritatea speciilor pomicole.

           Aceasta cadere consta intr-o triere naturala a fructelor, la final ramanand in pom doar fructele care sunt bine dezvoltate si care au o buna pozitie in coroana.Caderea fiziologica este un fenomen care se manifesta annual, intensitatea acestuia fiind variabila. Caderea fiziologica nu afecteaza productia.

           In situatia in care exista un deficit de nutritie ,exces sau deficit de umiditate , fenomenul poate lua proportii.

           Caderea fiziologica a fructelor coincide si cu perioada de atac al unor daunatori, motiv pentru care este bine ca cele doua cauze sa nu fie confundate.

           Indiferent care este cauza care duce la caderea fructelor, este important ca acestea sa nu fie mentinute o perioada foarte mare pe sol,motiv pentru care este recomandata strangerea acestora.

                   Duzii se pot planta toamna sau primăvara ,cea mai bună perioada pentru plantare este toamna, începând din luna octombrie (după căderea frunzelor) şi terminând cu 15-20 zile, înainte de venirea gerurilor.

                   Numai în anii cu toamnă secetoasă şi în regiunile cu ierni aspre, fără zăpadă, este mai bine ca plantarea să se facă în primăvară, cu condiția ca aceasta să se execute cât mai devreme şi în teren desfundat sau gropi făcute din toamnă.

                   Printre avantajele plantării de toamna, se numara aceea că până în primăvară rădăcinile îşi vindecă rănile şi reuşesc chiar, să-şi formeze rădăcinile noi. Pământul se așează mai bine, stabilindu-se un contact strâns cu rădăcinile încă din timpul iernii. Precipitațiile căzute în timpul iernii şi primăverii găsesc materialul deja plantat. Acest fapt asigură o prindere mai bună şi o rezistență mai mare la seceta din timpul verii.

                  Gropile de plantare se execută lângă fiecare pichet; ele trebuie să aibă dimensiuni,astfel  încât să cuprindă în întregime rădăcinile dudului în momentul plantării.

                  Când întreaga suprafață a fost desfundată la 60-70 cm săpatul gropilor, se poate face odată cu plantarea duzilor. Când terenul a fost desfundat la adâncimi mici de 40-50 cm, dimensiunile gropilor vor fi de 0,60/0,60/0,80 m. Dacă terenul nu a fost desfundat, gropile se fac cu două-trei luni înainte de plantare, iar dimensiunile lor vor fi de1/1/0,8 m.

                  Cu cât terenul este mai greu (argilos), cu atât gropile trebuie făcute mai mari.La săpatul gropilor se va efectua urmatoarea operatie: pământul provenit din primul rând la cazma (pe adâncimea de 25-30 cm) se aşează într-o parte a gropii, iar restul de pământ – în partea opusă. Pământul scos din groapă trebuie depus în două muşuroaie ,acest fel de aşezare a pământului va fi de folos la plantarea duzilor, ținând seama că cel mai bun pământ este cel de la suprafață. Pereții gropilor trebuie să fie drepți, astfel încât groapa să nu se strâmteze la fund. Pietrele, cioburile şi resturile de rădăcini găsite la săpat se adună şi se îndepărtează.

                 Pe terenurile cu pantă mai mare de 20°, pentru a împiedica spălarea solului şi pentru a se uşura pătrunderea apei din ploi la rădăcinile duzilor, este bine ca săpatul gropilor să se facă în trepte (terase).

                 Cu 10-15 zile înainte de plantare, se face umplerea parțială a gropilor, care constă în umplerea lor cu pământ, în aşa fel încât acestea să mai rămână goale pe o adâncime de circa 20-25 cm.Se procedează astfel: la fundul gropii se introduce un strat de pământ de 15-20 cm luat din muşuroiul care reprezintă pământul de la fund, iar apoi se continuă cu pământ de la suprafață, sau se trage concomitent în groapă atât pământ de la suprafață, cât şi de la fund pentru a se amesteca. Dacă această lucrare se face chiar în momentul plantării, pământul din groapă se calcă (se tasează).

                 La înființarea plantațiilor de dud sub formă de trunchi pitic, garduri vii şi pajişti, în cazul că terenul a fost desfundat pe toată suprafața, cuiburile se fac cu ajutorul cazmalei, al sapei sau direct cu ajutorul plantatorului.

                 Plantarea propriu-zisă constă în aşezarea puieților de dud vertical lângă peretele gropii din partea pichetului, ținându-se bine cu mâna. Este indicat ca duzii să fie plantați în partea de nord, nord-vest sau vest a tutorilor, pentru ca aceştia să nu umbrească trunchiul dudului şi să ferească scoarța tânără de oscilațiile mari de temperatură din a doua jumătate a iernii, care, de regulă, provoacă plăgi (arsuri) pe trunchi.

                 La mijlocul gropii se face un muşuroi (are rolul, de a completa golul de sub rădăcinile duzilor) mai mare sau mai mic, în aşa fel incat puietul, aşezat cu rădăcinile pe muşuroi, să prezinte coletul la adâncimea dorită (coletul este porțiunea de trecere dintre rădăcină şi trunchi care se recunoaşte prin diferența de nuanță de culoare). În regiunile secetoase şi pe versanții cu pericol de eroziune, duzii se plantează cu 2-3 cm mai adânc, iar în regiunile mai umede, cu 1-2 cm mai în față. Un dud este bine plantat când la două-trei săptămâni după plantare, coletul dudului se găsește la nivelul solului. Plantatul prea superficial duce la scăderea simțitoare a procentului de prindere şi a gradului de dezvoltare a duzilor.

                  Puietul se fixeaza cu rădăcinile răsfirate pe muşuroiul din fundul gropii, se acoperă rădăcinile cu pământ de la suprafață, mărunt, apoi puietul se saltă uşor pentru ca pământul să pătrundă complet între rădăcini. După ce rădăcinile au fost acoperite cu un strat de 3-4 cm, se calcă pământul din groapă începând de la margine către centrul ei. După primul călcat se așează în fiecare groapă 3-4 kg gunoi de grajd bine descompus (mraniță), 20-30 g azotat de amoniu, 20-30 g sare potasică şi 50-60 g superfosfat (substanță activă). Dacă solul este uscat, se udă cu 5- 10 litri apă, pentru a realiza un contact mai rapid al rădăcinilor şi a asigura o umiditate bună.

                   Când pământul nu se calcă bine în jurul rădăcinilor, se creează goluri de aer la nivelul lor, ceea ce favorizează dezvoltarea mucegaiurilor şi uscarea rădăcinilor. Trebuie reținut că îngrăşămintele nu trebuie să vină în contact direct cu rădăcinile dudului deoarece se poate provoca îmbolnăvirea lor. În timpul plantatului, din timp în timp, cu mişcări verticale repezi şi scurte, se mişcă pomul în scopul de a permite pământului să se strecoare printre rădăcini. Se adaugă încă un strat de 10-15 cm după infiltrarea apei şi se calcă din nou îndesat. Restul pământului se așează pe suprafața gropii, fără a se mai călca, formându-se în jurul puietului un muşuroi de 15-20 cm înălțime. Legatul duzilor de tutore se face la 25-30 de zile de la plantare.

                    În primăverile secetoase, pentru a asigura un procent ridicat de prindere, udatul puieților de dud se repetă de mai multe ori.În cazul plantării de toamnă, duzii nu se mai udă însă muşuroaiele se fac ceva mai mari pentru a-i proteja de ger.

                    Puieții de dud-vargă pentru garduri vii şi pajişti se pot planta şi cu ajutorul plantatoarelor, cel mai folosit este „plantatorul în formă de T”.Se înfige plantatorul lângă sârmă, în dreptul unui semn de pe ea şi se face o gaură în care se introduce un puiet până la colet. Se înfige din nou plantatorul în poziție oblică, însă la circa 6-10 cm depărtare de gaură în aşa fel, încât vârful plantatorului să pătrundă pe sub rădăcina puietului, apoi acesta se ridică în poziție verticală presând pământul bine.Se scoate plantatorul şi se trece la plantația altui puiet, după ce se nivelează solul lângă puietul plantat, şi se calcă bine.

                    Dacă timpul este secetos, se udă întâi puietul, apoi se nivelează şi se calcă pământul. Pentru a avea o prindere bună la plantare, trebuie să se realizeze un contact strâns al rădăcinilor cu pământul, evitându-se la maxim golurile.

                    După încheierea operației de plantare, solul se afânează prin discuirea intervalelor dintre rândurile de pomi. Lucrare care împiedică evaporarea apei şi grăbeşte pornirea în vegetație.

          Schema de plantare a dudului cu trunchi

a – secțiune transversală a gropii;

b – mușuroiul pe fundul gropii;

c – amestec de pământ și mraniță;

d – pământ netasat în zona coletului;

e – mușuroi afânat;

f – tutoare (pichet)

               Crapaturile aparute in scoarta copacilor sunt un loc prielnic pentru dezvoltarea bolilor, netratate acestea duc la declinul pomului.

               Crapaturile scoartei sunt provocate de cele mai multe ori de gerurile instalate dupa perioade cu temperaturi ridicate. Perioadele alternante de temperatura, ger versus temperaturi ridicate, sunt mult mai periculoase pentru pom , decat perioadele mari de ger.

              Speciile care sunt predispuse la crapaturi ale scoartei sunt : prunul,ciresul,caisul si piersicul.

               O metoda eficienta care poate reduce riscul craparii scortei ca urmare a variatilor de temperatura ,este varuirea trunchiului.Tratarea crapaturilor se face cu ajutorul unui briceag sterilizat .Scoarta afectata se inlatura,iar in situatia in care si trunchiul este afectat , se procedeaza la razuirea acestuia. Cicatricea se trateaza cu zeama bordeleza sau cu un fungicid cupric, ce are o concentratie de 10 ori mai mare decat concentratia indicata in tratamentele curente. Dupa uscarea fungicidului , cicatricea se sigileaza cu var.

MAHALEBUL (visinul turcesc) – este un portaltoi ce se preteaza pe solurile nisipoase, calcaroase, uscate,cele cu procent mare de schelet si pentru regiunile cu precipitatii sub 550mm, fiind sensibil la asfixia radiculara.esteb rezistent la paduchii de frunze si la cancerul bacterian.Are afinitate cu majoritatea soiurilor.Imprima precocitate,productivitate si rezistenta la ger.Imprima o inflorire si maturare a fructelor mai timpurie cu 6-8 zile pentru acelasi soi.

MIROBOLANUL – este corcodusul,Prunus cerasifera .Mirobolanul se foloseste ca portaltoi deoarece este o specie deosebit de viguroasa .Uzual pe Mirobolan se altoiesc majoritatea samburoaselor – cais, prun,piersic,nectarin.

PORTALTOI M9 – este un portaltoi de vigoare slaba, cu inredacinare superficiala, necesita saplier,cere soluri fertile, de preferinta argilo-nisipose, bine drenate.Este sensibil la seceta, paduchele lanos si cancerul bacterian.Are afinitate cu majoritatea soiurilor, se recomanda pentru soluri foarte fertile, adapostite.

PORTALTOI M 26 – portaltoi de vigoare mijlocie – slaba, drajoneaza putin, ancorare mijlocie în sol, necesita spalier. Este pretentios fata de fertilitatea si umiditatea solului, are rezistenta mijlocie la seceta si ger. Fiind sensibil la putrezirea coletului prefera soluri drenate, fara exces de umiditate.

PORTALTOI MM 106 – este un portaltoi de vigoare mijlocie, cu inradacinare buna, care nu necesita sustinere. Este un portaltoi rezistent la ger , dar sensibil la seceta.Are nevoie de soluri fertile,profunde, bine aprovizionate cu apa, dar cu un drenaj bun.  Având o compatibilitate cu soiurile de vigoare mica si pentru spururi,este cel mai indicat pentru livezile cu densitate mare din zona dealurilor, pe terenurile cele mai fertile de la baza pantelor si în luncile deschise ale râurilor ferite de curenti reci.

PORTALTOI GISELA 5 – este un portaltoi de vigoare slaba, cu inredacinare superficiala, necesita saplier,cere soluri usoare si are nevoie de irigare. Este sensibil la seceta, paduchele lanos si cancerul bacterian.Are afinitate cu majoritatea soiurilor, se recomanda pentru soluri foarte fertile, adapostite.Drajoneaza putin si are o anumita toleranta la virusuri.

PORTALTOI GISELA 6 – se caracterizeaza printr-o vigoare mai mare,decat cea a portaltoiului Gisela 5. Se preteaza pe o mare varietate de soluri inclusiv pe cele argiloase. Acest portaltoi se caracterizeaza prin pretentii mici in ceea ce priveste nevoia de apa, nu drajoneaza si are o buna rezistenta la virusuri.

SAINT JULIEN – imprima o vigoare mijlocie si o productivitate ridicata, este un portaltoi ce se preteaza multor conditii de sol.

PORTALTOI GUTUI A – acest portaltoi dezvolta un sistem radicular puternic si profund, induce vigoare si rezistenta la ger.

PORTALTOI GUTUI BA 29 – acest portaltoi se caracterizeaza printr-un sistem radicular viguros, este rezistent la soluri secetoase sau calcaroase. Acest altoi este precoce si productiv.

PORTALTOIUL PAR FRANC – acest portaltoi se caracterizeaza printr-o inradacinare buna, se poate valorifica pe terenurile profunde si sarace , sistemul radicular explorand un volum mare de sol. Portaltoiul are o afinitate cu toate soiurile cultivate , insa imprima vigoare mare si o intrare pe rod tarzie. Este un portaltoi cu o buna rezistenta la boli si daunatori.

PORTALTOIUL MAR FRANC – este un portaltoi ce se caracterizeaza printr-o crestere viguroasa si o ramificatie pronuntata , are o buna rezistenta la ger .Sistemul radicular este profund, bine ancorat in sol ,da rezultate bune pe o gama variata de soluri.

CAB 6 P – utilizat pentru altoirea cireșului/vișinului, imprimă acestui vigoare mijlocie și o creștere rapidă. Asigură un sistem radicular bine dezvoltat și ancorat în sol, adaptându-se bine în solurile grele cu permeabilitate redusă. Perioada de înflorire este timpurie, iar fructele sunt de o calitate superioară. Rezistent la temperaturi scăzute, intră pe rod mai devreme.

 GF 677 – originar din Prunus persica X Prunus amygdalus imprimă rezistență bună la cloroză, afinitate bună, creștere rapidă a altoiului, rezistență bună la secetă și se înmulțește ușor pe cale vegetativă.

MIRARED – Hibrid între Prunus cerasifera și Nemared (frunza roșie) imprimă pomului o vigoare puțin . mai mică decât GF677. Este rezistent la toate nematodele și tolerant la Armillaria, fitoftora. Se pretează pentru soluri grele și poate fi folosit ca portaltoi pentru piersici, nectarine, prune și caise.

OHF 19-89 – Tolerant la secetă, soluri grele și calcaroase și la temperaturi scăzute; potrivit pentru replantare. Plantele altoite pe acest portaltoi dezvoltă un sistem profund de rădăcini și o ancorare bună, fără a fi nevoie de sprijin. Toate soiurile de pere prezintă compatibilitate perfectă la altoire, cu 30-35% vigoare mai mică decât plantele altoite pe răsaduri și vigoare similară cu cele altoite pe portaltoiul de gutui „BA29”. Potrivit pentru soiurile de pere cu vigoare medie și mică. Portaltoi adecvat pentru solurile uscate și calcaroase și pentru livezile de pere cu densitate medie și mică (aproximativ 2000-2500 copaci / ha).

                        Piersicul (Prunus persica) este un pom fructifer originar din China,este un pom de vigoare mica, poate atinge maxim 8 metri inaltime.Aceasta specie iubeste, fiind afectat de ingheturile tarzii,in ciuda acestui fapt productia este constanta timp de 10-15 ani.

                        Frunzele au o forma lanciolata, florile sunt mici, solitare, de culoare variata (roz-alb). Fructul este o drupa globuloasa cu o pulpa fina, aromata si suculenta. Piersicile au o valoare alimentara ridicata, fiind recomandate in alimentatia bolnavilor de ficat sau de rinichi, copiilor anemici sau a persoanelor aflate in convalescenta,ele contin: zaharuri, proteine, vitamine ( B1, B2, B6, A, E), potasiu, fosfor, calciu, sodiu, zinc, fier, cupru.

                        In ceea ce priveste cresterea si fructificarea, piersicul formeaza un sistem radicular foarte bogat. Majoritatea radacinilor se gasesc la 50-80 cm adancime. Indiferent de densitatea de plantare, radacinile pomilor nu se intrepatrund. Partea aeriana a piersicului creste rapid in primii ani de vegetatie, emite 2-3 serii de lastari care aglomereaza coroana. Dupa intrarea pe rod, intensitatea cresterilor vegetative scade. Piersicul fructifica bine la 2-3 ani de la plantare, fiind o specie precoce. Acesta fructifica anual, fara sa fie afectat de alternanta de fructificare.

                        Referitor la clima si soil, piersicul este pretentios la caldura si nu este pe deplin adaptat conditiilor climatice din Romania. Piersicul are nevoie de aproximativ 3000 de grade Celsius pe toata perioada de vegetatie. Pe timpul iernii rezista la temperaturi de – 24 grade Celsius. Mugurii rezista la temperaturi de – 3.9 grade Celsius, iar florile avorteaza la temperaturi mai mici de  -3 grade Celsius.  Piersicul rezista la seceta prelungita, dar pentru productii ridicate apa devine un factor limitativ. In lipsa apei, fructele raman mici, turtite, productia fiind diminuata atat calitativ cat si cantitativ. Piersicul reactioneaza bine la irigare. Excesul de apa din sol determina asfixierea radacinilor.

                        Pomul are cerinte mari fata de lumina, pentru a valorifica bine radiatia solara, taierile trebuie sa asigure o buna aerisire a coroanei. Livada trebuie amplasata doar pe versantii cu expozitie sudica. In lipsa luminii, lastarii cresc putin, pomii sunt sensibili la ger, iar productia este slaba din punct de vedere cantitativ sau calitativ.

                        Piersicul se planteaza pe soluri fertilie, bine expuse. Daca terenul este in panta, pomii se planteaza numai in partea superioara (acest amplasament reduce pierderile cauzate de ingheturile tarzi). Randurile trebuie orientate pe directia nord-sud, lucru care reduce pierderile cauzate de ingheturile tarzi. Daca plantatia se infiinteaza pe un teren care a fost utilizat ca livada, terenul se pregateste cu 1-2 ani inainte. Pentru refacerea structurii solului si eliminarea focarelor de infectie, terenul se poate cultiva cu ierburi perene; daca parcela este puternic infestata cu buruieni, se pt aplica urmatoarele erbicide: Roundup Classic, Roundup Energy.

                        Fertilizarea de baza se poate face cu 30-40 t /ha gunoi de grajd. Terenul va fi desfundat (la 60 cm), pentru ca radacinile pomilor sa se dezvolte usor,in situatia in care aceasta lucrare nu se poate realiza ,se va proceda la saparea manuala a solului; toate corpurile straine din sol, se aduna si se elimina din parcela. Pentru o plantare de precizie, se poate realiza pichetarea terenului,care conta in marcarea pe teren a pozitie fiecarui pom.

                         Perioada optima de plantare pentru majoritatea speciilor pomicole este toamna,dar merge si plantarea de primavara. Este recomandata urmatoarea schema de plantare: 5 metri distanta intre randuri si 4 metri distanta intre plante pe rand.

                         Inainte de a fi plantati,se procedeaza la fasonarea radacinilor, operatiunea se executa cu scopul de a inlatura portiunile vatamate si de a netezi ranile de pe radacina. Radacinile moarte se inlatura complet, iar cele verzi se scurteaza cu 7-8 cm,aceasta operatiunea urmareste mentinerea unui sistem radicular cat mai sanatos. Fasonarea se realizeaza doar daca puietul a fost scos din sol recent. Dupa fasonare, urmeaza mocirlirea radacinilor,operatie care consta in introducerea radacinii intr-un amestec de pamant galben, gunoi de grajd proaspat si apa. Stratul de mocirla are rolul de a asigura o umiditate mai mare in jurul sistemului radicular,ea avand consistenta smantanii. Daca puietii au fost transportati pe distante mari, inainte de mocirlire, se introduc intr-un vas cu apa timp de 2 ore,operatiunea are ca scop rehidratarea radacinilor.

                         Plantarea propriu zisa incepe prin saparea gropii. Daca terenul nu a fost lucrat, groapa trebuie sapata cu 2-3 luni inainte si sa aiba urmatoarele dimensiuni: 100 x 100 x 80 cm. Daca terenul a fost lucrat corespunzator, groapa se sapa cu 1-2 zile inainte sau chiar in aceeasi zi. In acest caz, groapa va avea urmatoarele dimensiuni: 40 x 40 x 40 cm. La baza gropii se introduce un amestec format din pamant fertil scos din partea superioara a gropii si gunoi de grajd bine descompus. Puietul se introduce in groapa astfel incat, radacina sa stea pe stratul fertil de la baza (introdus in prealabil); dupa ce radacinile au fost acoperite cu 10 cm de sol, se excuta prima tasare a solului. La plantare trebuie sa se realizeze un contact strans al radacinilor cu solul. Adancimea de plantare se calculeaza astfel incat, punctul de altoire sa fie la 3 cm deasupra solului si orientat spre nord. Dupa plantare, langa puiet se introduce un tutore si se uda foarte bine. Pomul poate fi invelit cu materiale de protectie impotriva rozatoarelor.

                          In primavara, pomilor li se asigura necesarul de apa; pentru a asigura prinderea puietilor, irigarea este obligatorie. In jurul pomilor, solul se sapa superficial sau se poate acoperi cu resturi vegetale (mulcire). Mulcirea mentine o stare fitosanitara buna, impiedica dezvoltarea buruienilor, conserva apa din sol si reduce numarul lucrarilor de intretinere.

                           In prima primavara din livada, pomul se scurteaza la 80 cm ;dupa ce pomul a pornit in vegetatie, toti mugurii pana la inaltimea de 50 cm se elimina. Din partea superioara a pomului se aleg 3-4 lastari dispusi uniform pe pom, pentru a forma primul etaj al coroanei; restul lastarilor se elimina de pe planta. In al doilea an de vegetatie, lastarii alesi se scurteaza la lungimea de 50 cm, deasupra unui mugure orientat spre exterior. Ramura de prelungire a axului trebuie sa fie mai inalta cu 25 cm decat primul etaj al coroanei ,ea se poate corecta printr-o taiere executata deasupra unui mugure exterior. Pe cele 3-4 ramuri principale se lasa 2-3 lastari de prelungire ,restul cresterilor se elimina.

                           In al treilea an, lastarii de prelungire ai ramurilor principale se scurteaza la 50-60 cm, taierile se fac deasupra unui mugure orientat spre exterior. Pe axul central se vor alege 3-4 lastari dispusi uniform pe pom, pentru a forma un nou etaj ,se vor elimina ramurile concurente si cele ce se umbresc reciproc. Ramurile ramase pe ax se vor scurta la 10-15 cm pentru a fructifica. In timpul verii, se vor elimina lastarii lacomi, ramurile concurente si cele de pe partea superioara (coama) a ramurilor principale. In al patrulea an lastarii alesi pentru a forma noul etaj din coroana se scurteaza, astfel incat sa fie mai sus cu 20-25 cm decat primul etaj ,astfel formandu-se coroana piersicului. Dupa cei patru ani de taieri severe, pomul incepe sa rodeasca bine , din acest moment, taierile vor mentine forma coroanei si vor norma incarcatura de rod. In aceasta perioada prin taieri   se vor elimina lastari lacomi, ramurile uscate sau bolnave si se va mentine un echilibru intre crestere si fructificare, astfel incat pomul sa nu se epuizeze.

                          Taierile din timpul verii sunt mai usor suportate de piersic, datorita capacitatii sale de regenerare , in acesta perioada se vor elimina lastarii lacomi si ramurile ce se intersecteaza. Varfurile lastarilor tineri se elimina. Acesta operatiune determina dezvoltarea mugurilor situati sub locul de taiere. . Toate taierile se executa la un unghi de 45 grade, iar ranile mai mari de 2 cm se vor acoperi cu mastic ,apa scurgandu-se mai usor de pe rana.

                           Piersicul este pretentios fata de sol , astfel ca se recomanda ca terenul din livada sa fie lucrat sau cultivat cu ierburi perene. In cazul in care  se realizeaza irigarea,intervalul dintre randuri pote fi cultiva plante legumicole sau arbusti fructiferi( tomate, ardei, vinete, ceapa, ustusoi, cartofi). Terenul poate fi erbicida, dar numai dupa 2-3 ani de la plantare.

                            In conditiile ultimilor ani, riscul aparitiei brumelor si ingheturilor tarzii a crescut. Pentru a proteja pomii de aceste variatii de temperatura se poate apela la operatiunea numita fumigatie,care consta in arderea unor materiale usor de aprins, dar care produc o cantitate mare de fum (cauciucuri, paie, gunoi de grajd, reziduuri petroliere, turba, etc.). Materialele se amplaseaza sub forma de gramezi,iar entru un hectar sunt necesare 80-100 de gramezi. Aceasta operatie tehnologica protejeaza pomii pana la temperatura de -3 grade Celsius.

                           Datorita faptului ca este o specie foarte productiva, piersicul are nevoie de fertilizare suplimentara. Pentru a produce o tona de fructe acesta consuma: 10 kg de azot, 2 kg de fosfor, 8 kg de potasiu. Pe langa macroelemente, pomul consuma si fier, bor, zinc, magneziu, etc. In cazul livezilor tinere se recomada aplicare de 20 t/ha gunoi de grajd (aplicat la 2-3 ani) si 300 kg/ ha ingrasamant complex NPK, aplicat anual. Plantatia matura se fertilizeaza cu 500 kg/ha ingrsamant complex NPK (aplicat anual) si 40 t /ha gunoi de grajd (aplicat la 2-3 ani). Pentru asigurarea necesarului de microelemente se recomanda aplicarea fertilizarii foliare(Cropmax, Amalgerol, BlackJak, Terra-Sorb, Florone, Raykat Engorde).

                          Pentru atingerea potentialului de productie este necesara irigarea plantatiei,prin udarea pomilor in faza de intrare in parga (precoacere) a fructelor se poate obtine un spor de productie de 25 %. In functie de conditiile climatice se pot aplica 4-5 udari cu norme de 400-600 metri cubi/ha, cele mai bune rezultate se obtin prin aplicarea apei pe brazde si prin picurare.

                          Piersicul,fiind foarte fertil, formeaza mai multe fructe decat potentialul sau de sustinere si de hranire, motiv pentru care ,pentru a se evita ruperea si epuizarea, pomul necesita rarirea fructelor. Operatiunea se realizeaza la sfarsitul lunii iunie si trebuie finalizata inainte ca samburele sa se intareasca. Pe ramuri se asigura o distanta de 10 cm intre fructe ,ocazie cu care se vor elimina atat piersicile deformate cat si cele anormal dezvoltate.

                           Piersicul este atacat de o serie de boli si daunatori care ,netratate duc la compromiterea recoltei, defolierea pomilor, iar in cazuri grave pot distruge toata plantatia. Pentru a distruge focarele de infectie din livada, se aplica tratamente in timpul repausului vegetativ (iarna),acrestea se vor aplica in ferestrele iernii cand temperatura este mai mare de 5 grade Celsius.

                           Pentru combaterea bolilor se aplica produse pe baza de cupru,primul tratament se aplica dupa caderea frunzelor. A doua stropire cu produse pe baza de cupru, se face primavara, la dezmugurit. Substantele se dizolva in apa si se pulverizeaza pe toata suprafata pomilor, de la baza solului si pana la nivelul crengilor( Zeama Bordeleza, Champ, Funguran). Tratamentele se aplica in zile insorite, cu temperaturi peste 6-7° C, astfel incat solutia sa nu inghete pe plante. La 7-10 zile de la aplicarea tratamentelor cuprice, se face o stropire cu ulei horticol (150 ml la 10 l de apa)(Confidor Oil sau Ovipron).

                          Fructele ajung la maturitate esalonat, motiv pentru care recoltarea se face prin 2-3 treceri. Piersicile au capacitatea de postmaturare,astfel ca recoltarea se poate face inainte de maturitatea consum. In general, fructele se recolteaza cand au atins marimea si culoare specifica soiului, iar pulpa este inca ferma. Piersicile pot fi pastrate in depozite frigorifice timp de 2-3 saptamani. Recoltarea se realizeaza pe vreme uscata si racoroasa. Fructele se daseaza impeuna cu penduculul (codita), fara a pune presiune pe pulpa.

The new chestnut, named after Dr. Dunstan, is a cross between American and Chinese chestnuts and has been blight free for over 30 years!

                       Castanul este originar din Peninsula Balcanica si Asia Mica. Castanul este un arbore inalt, cu trunchi drept si o coroana larga,ramurile sunt incovoiate si fac muguri mari si cleiosi.
Frunzele de castan sunt mari, cu petiol lung, format din 5 foliole; florile sunt de culoare alba si sunt grupate in panicule numeroase.Castanul infloreste in mai-iunie. Fructele sunt mari, verzi si prezinta numerosi ghimpi;inauntru au doua, trei seminte mari, maronii si lucioase iar la maturitate, fructele se desprind si cad.
Castanii pot produce fructe timp de pana la 1.000 de ani si cresc viguros mai ales dupa primii 2-3 ani de viata.;rezista foarte bine la ger, chiar daca in primii 2-3 ani sunt mai sensibili,nu rezista la seceta,preferand semi-umbra.
Exista numeroase soiuri de castan comestibil: Iza, Mara, Hobita, Polovraci, Gureni, Tismana, Prigoria, Romval ;exista doar doua soiuri de castani inscrise in catalogul oficial – Tismana si Romval,acesta din urma fiind omologat de cercetatorii de la Facultatea de Agricultura si Horticultura, din cadrul Universitatii din Craiova abia in 2010.
Castanul este recunoscut si pentru faptul ca valorifica terenurile in panta,produce fructe bogate in substante nutrivite si lemn de calitate superioara. Castanele contin 52% apa, 4,2% proteine, 2% lipide, 40% glucide, 2% celuloza, dar și o serie de ioni minerali: S, P, Na, K, Mg, Ca, vitamine, aminoacizi etc.
Castanele se pot consuma sub forma de garnitura – fierte sau coapte, dar pot fi utilizate si la diferite preparate: creme, budinci si chiar inghetata;faina de castane poate fi folosita in prepararea painii, lipiilor, sosurilor, supelor etc.Castanele contin vitaminele B6 si E, contin glucide, potasiu si acid linoleic – care reduc colesterolul si previn bolile de inima. Castanele sunt o importanta sursa de hidrati de carbon, fosfor, lecitina si vitamina C.; ele contin totodata si protine, lipide, calciu, fier, magneziu, mangan, zinc si potasiu, avand o valoare calorica de 200 calorii la 100 g.
Castanele sunt foarte bune pentru cardiaci, fiind lipsite de colesterol, dar si de sodiu. Sunt recomandate si celor care isi doresc sa puna cateva kilograme in plus, fiind o buna sursa de fibre, insa sunt potrivite si daca vrei sa-ti fortifici musculatura si organismul, in general.Tiamina, vitamina care se gaseste din plin in castane, completeaza rezervele de energie, echilibreaza digestia si apetitul; riboflavina imbunatateste activitatea metabolica.
Castanele trateaza si unele probleme respiratorii, cum ar fi tusea convulsiva, insa repara si gaurile microscopice din vasele de sange si capilare si imbunatatesc elasticitatea acestora.
Castanii pot fi cultivati in tara noastra cu un randament bun numai in anumite zone, care indeplinesc toate conditiile necesare de clima: Maramures – mai ales in depresiunea municipiului Baia Mare sau in judetul Gorj – zona Tismana.
Castanele pot fi comercializate atat pe internet, cat si direct in piete.
Castanilor nu le prieste caldura foarte mare ,ei prefera versantii nordici celor din sudul tarii. Zonele Tismana, Gureni, Polovraci, Hobița, Horezu sunt cunoscute pentru productia de castane comestibile ,in conditiile in care depresiunea subcarpatica din Oltenia este ferita de geruri tari si de vanturi.In Romania, castanul creste si in mod natural, sub forma de palcuri,in zona Maramuresului – Baia Mare, Baia Sprie, Tautii de Sus.
Puietii de castani pot fi cumparati din pepiniere.Pentru plantarea puietilor terenul trebuie pregatit cu atentie inainte de infiintarea unei plantatii de castan. Terenul trebuie eliberat de vegetatia lemnoasa, inclusiv la subteran; apoi se va trece la modelarea unor parti din suprafata, etapa care va facilita mecanizarea lucrarilor si evacuarea exceselor de umiditate.
Solul trebuie fertilizat cu fosfor – 100 kg S.A./ha – si potasiu – 80 kg S.A/ha ; daca este posibil, se vor adauga si 40 t/ha gunoi de grajd , dupa care se trece apoi la aplicarea unor pesticide pentru combaterea bolilor si daunatorilor din sol si se efectueaza aratura, la 30-35 de centimetri.Ultima etapa este discuirea pe doua directii inainte de plantare.
Castanii comestibili ajung la maturitate dupa aproximativ 8 ani de la plantare, cand cultura per arbore poate ajunge si la 140 de kilograme. Pentru a infiinta o cultura de castani este nevoie de 100 de puieti per hectar.
Castanul nu este foarte pretentios, prefera un sol acid, bine drenat si cu un profil adanc. Fertilitatea solului trebuie sa fie una medie, cu o textura usoara. Solul nu trebuie sa contina calcar activ, iar apa freatica sa fie sub 4-5 metri.
Intretinerea solului pentru cultura castanilor consta in distrugerea periodica a buruienilor. Spatiile dintre castani pot fi cultivate cu specii agroalimentare sau specii de pomi cu longevitate mica. In cazul solurilor putin fertile, iarba se coseste, se toaca si se lasa pe sol.
Fertilizarea castanilor se va face separat, cu cate 50 de grame de azot, pe masura ce cresc, se poate ajunge la doze de cate 300 de grame per planta.
In plantatiile pe rod se aplica, in schimb, 60 kg N, 40 kg P2O5 si 50 kg K2O ; pentru corectia unor carente cauzate de lipsa microelementelor se pot aplica fertilizari foliare simultan cu tratamentele fitosanitare.

                  Un prim aspect important ce trebuie avut in vedere la plantarea unui pom ,il reprezinta saparea gropii .Gropile trebuie sapate cu cateva luni inainte,deoarece se sterilizeaza locul unde urmeaza sa fie plantat pomul.

                  Pentru a se prinde bine pomul si pentru a avea suficient loc ca sa isi dezvolte radacinile ,gropile trebuie sa fie suficient de mari. In functie de gradul de mobilizare a terenului groapa poate avea urmatoarele dimensiuni 30x30x30,in situatia unui teren desfundat si 60x60x40 ,in situatia unui teren nedesfundat.Atunci cand se sapa groapa,pamantul de la suprafata gropii se pune intr-o parte a gropii ,iar cel de la fundul gropii se pune in cealalta parte.

                   Pentru a avea pomi buni de plantat ,radacinile acestora trebuie fasonate.Prin fasonare se vor inlatura radacinile vatamate sau se netezesc radacinile fiecarui pom in parte cu 3-4 cm.Radacinile foarte subtiri,mai subtiri de 3 cm, se scurteaza la 7-8cm ,se vor inlatura si radacinile uscate.Fasonarea nu ajuta neaparat la scurtarea radacinii , cat la pastrarea pomilor cat mai sanatosi.

                   Este indicat ca procurarea materialului saditor sa se faca de la pepiniere recunoscute oficial si controlate,pepiniere care garanteaza autenticitatea,calitatea si sanatatea pomului.Pomii achizitionati trebuie sa aiba radacinile cat mai bine dezvoltate si intacte,lemnul ramurilor copt si mugurii bine formati.

                   Perioada de plantare este primavara devreme sau toamna tarziu, inainte ca pamantul sa inghete,se pot planta si iarna atunci cand solul nu este acoperit de zapada,nu este inghetat si temperaturile sunt de cel putin 2-3 grade Celsius. Cea mai buna plantare este cea de toamna,datorita faptului ca au suficienta apa ,orele de frig la care sunt expusi determina fructificarea in anul urmator, daca pomul are varsta de 2-3 ani ; faptul ca este expus la temperaturi joase,caleste pomul iar primavara se poate observa daca acesta s-a prins sau nu, putand fi astfel inlocuit.

                   Pomii nu trebuie plantati prea adanc,situatie in care cresterea acestora este mai greoaie,nu dezvolta cum trebuie lastarii ; daca sunt plantati la suprafata se risca uscarea lor in conditii de seceta.

                   La plantarea pomilor nu se va adauga ingrasamant pe baza de azot, deoarece se va produce o ardere a radacinilor.Daca pamantul nu este destul de bogat, se poate adauga gunoi de grajd, foarte vechi,de 3-5 ani.

                   Imediat dupa plantare pomul va fi udat, in copca se vor turna 1-2 galeti de apa,care va drena granulele de pamant intre radacinile pomului si va elibera aerul,prevenind aparitia mucegaiului.Dupa ce apa a patruns in sol,se trage tot pamantul in jurul pomului sub forma de musuroi,pentru a proteja pomul de inghet.

                   Distantele de plantare variaza intre 3,5-4,5 minim intre randuri si intre pomi pe rand, pentru a asigura spatiul de lumina necesar.Nu este recomandata plantarea in vai inguste,cu curenti de aer puternici, in zone cu ingheturi tarzii de primavara frecvente. Este recomandat a se folosi cel putin 2-3 soiuri din aceeasi specie, pentru o mai buna polenizare.

                  Taierile impulsioneaza prinderea si cresterea ,este bine de stiut ca in momentul scoaterii pomului din pepeiniera ,sistemul radicular al acestuoe se raneste mai mult sau mai putin.Radacinile ranite nu pot sustine coroana, motiv pentru care pomul nu se prinde,fiind astfel nevoie de o reducere usoara a coroanei pomului.Taierea coroanei se face avand in vedere regulile generale de taiere,astfel ca ramurile mai slabe se vor lasa mai scute ,iar ramurile mai cele mai viguroase se vor lasa mai lungi.Ramurile ranite,bolnave,incrucisate sau crescute in interior se elimina de la inel.Taierile se realizeaza de la inel sau de la mugurii cu orientare spre exterior.

                  Nu se vor lasa cioturi deasupra mugurelui sau in punctul de ramificare.

                De ingrijirea corecta a pomilor in primii doi ani de viata depinde dezvoltarea lor armonioasa si productia bogata in anii ce vor urma.

               Seceta se poate instala undeva pe la sfarsitul lunii aprilie ,poate si mai repede;iar pomii nou-plantati sunt foarte vulnerabili la deficitul de apa,datorita sistemului radicular superficial.Udarea superficiala a pomilor poate dauna pomilor,incurajand dezvoltarea radacinilor de suprafata,fapt ce determina in situatii de seceta moartea pomului,daca acesta nu mai este irigat.

                Exista situatii in care ,in functie de calitatea solului ,sa fie necesara aplicarea unui fertilizant foliar,care acre ca scop stimularea dezvoltarii pomului.

                In cazul in care,in pom se observa o activitate intensa a furnicilor,asta poate indica prezenta afidelor;combaterea acestora se realizeaza prin mijloace bio sau chimice,deoarece prezenta acestora poate dauna grav dezvoltarii pomului.

                 Lastarii care au aparut pe pom in pozitii nepotrivite trebuie inlaturati inainte de a deveni lemnosi,aceasta operatiune contribuie la realizarea unei coroane armonioase.Lastarii care vor forma coroana ,trebuie condusi in directia dorita,se va preintampina situatia in care lastarii cresc vertical,concurand axul sau concurandu-se intre ei.

                  Pomii proaspat plantati pot fi lasati sa infloreasca ,dar nu sa si rodeasca;rodul trebuie rupt pentru a permite pomului sa folosesca toti nutrientii pentru dezvoltarea structurala.

                  Pamantul din jurul pomului trebuie pastrat liber de buruieni,acestea vor fi eliminate pentru a nu fi in concurs cu pomul in ceea ce priveste consumul de apa si de substante nutritive.

                  Vara, lastarii vor fi condusi in directia in care se doreste formarea coroanei,va fi verificata starea de sanatate a pomului,eliminand daunatorii si aplicand tratamentele impotriva bolilor ,daca este cazul.In continuare pomului ii va fi asigurat necesarul de apa si vor fi inlaturate buruienile.

                  Toama se vor indeparta ramurile bolnave,uscate sau care prezinta urme evidente ale atacurilor daunatorilor.La baza tulpinii se va realiza un musuroi ,pentru a preveni degerarea radacinilor de suprafata; incepand cu anul urmator aceasta lucrare nu va mai fi necesara.De la jumatatea lunii septembrie,pomii nu se vor mai iriga,pentru a favoriza iesirea in vegetatie si maturarea ramurilor,pregatirea pentru iarna.