Este o boala ce se intalneste frecvent la piersic si cais , producand pagube importante.

               Ciuperca patrunde prin ranile provocate de taieri, atacul unor insecte sau grindina.                   Atacul se manifesta pe lastarii de un an, incepand din primavara si continuand in cursul anilor urmatori ; in jurul mugurilor sau la baza lastarilor noi apare cate o pata brun-roscata sau brun inchis. Simptomele sunt insotite de prezenta cleiului.

              Pe frunze apar pete brune, mari, de forma neregulata ; fructele atacate putrezesc.                    Ciuperca produce toxina fusicoccina, care duce la uscarea mugurilor si a lastarilor afectati.

             Ciuperca rezista in ramurile atacate, primavara formand fructificatii si spori ; in urma producerii unor rani, sporii asigura instalarea ciupercii si producerea de noi infectii.

            Tratamentele efectuate toamna, dupa caderea frunzelor si primavara, inainte de umflarea mugurilor, pot limita atacul acestei ciuperci. La aparitia bolii este recomandata indepartarea si distrugerea materialului afectat si aplicarea de tratamente cu Captan, Folpan, Champ, Funguran, Zeama Bodeleza.

          Aceasta specie se intalneste in toate zonele pomicole ale lumii , iar in tara noastra a fost observata dupa anul 1960.

           Adultul ,este un fluture de 0,5-0,7 cm lungime.Culoarea acestuia este cenusie,aripile anterioare sunt ingustate, cu linii longitudinale de culoare neagra.Aripile posterioare sunt mai late si sunt franjurate.

           Cele care produc pagube sunt larvele,acestea la maturitate au o lungime de 1cm lungime.Corpul este brun cu aspect inelat, datorita liniilor galbene de la limita iecarui segment.

           Larvele acestui fluture ataca lastarii si fructele de piersic,migdal si cais.

           Lastarii sunt atacati prin intermediul frunzelor de la varf ,cei atacati se recunosc prin faptul ca varful se usuca si printr-o examinare mai amanuntita se pot observa excrementele larvei si scurgeri de clei aparute pe rana deschisa de daunator.

            In ceea ce priveste atacul asupra fructelor, acesta se manifesta din luna iunie cand larvele intra in interiorul acestora ,hranindu-se cu pulpa din jurul samburelui.Fructele atacate cad sau putrezesc pe pom.

            Molia vargata a piersicului are 3 generatii pe an, ierneaza ca larva ,ascunzandu-se in crapaturile din scoarta copacului.Larvele isi incep activitatea cand temperatura aerului depaseste 12 grade,moment ce coincide cu umflarea mugurilor pe care ii si ataca .

            Dupa ce lastarii se alungesc,larvele migreaza spre varful acestora,unde rod galerii si patrund in interior.Larvele ajung la maturitate dupa 30-35 zile.

            Prima generatie de adulti apare in mai-iunie,copulatia si depunerea oualelor avnd loc in timpul noptii ,locurile urmarite fiind mugurii.Dupa eclozare ,larvele ataca lastarii si fructele soiurilor timpurii,iar dupa 30-40 zile se impupeaza.

            A doua generatie de fluturi apare esalonat,pe o durata de 3-4 saptamani, iar ouale sunt depuse pe fructe si pe petiolurile frunzelor.Aceasta generatie este cea mai daunatoare ,deoarece atacul se manifesta doar pe fructe.

            La maturitate omizile ies din fruct si isi tes un cocon de fire matasoase in adancitura pedunculului fructului sau in indoitura unei frunze ,unde se transforma in pupa.

            A treia generatie de fluturi apare la sfarsitul lunii august ,femelele depunand ouale pe ramuri.Aceste omizi ataca foarte rar fructele soiurilor tarzii , interesul acestora se indreapta catre lastarii tineri.

            La inceput de octombrie ,aceste omizi se retrag in scoarta pomilor ,pregatindu-se pentru iernat, urmand sa-si reia activitatea in primavara urmatoare.

            Lastarii atacati trebuie taiati si arsi , cand se realizeaza taierea lastarilor se va urmarii ca maduva sa fie intacta in locul in care se face taierea.Fructele viermanoase ,cazute pe sol se indeparteaza de sub coroana pomului.

             Momentul pentru aplicarea tratamentelor impotriva moliei vargate se stabileste urmarind curba de zbor , cu ajutorul capcanelor cu feromoni.Se considera ca momentul optim pentru aplicarea tratamentelor este la aparitia primelor frunzulite,in cazul larvelor hibernante si la 15-18 zile dupa capturarea primilor fluturi.

              Momentele cele mai importante pentru aplicarea tratamentelor impotriva moliei vargate a piersicului sunt : buton roz, cand 10-15 % dintre flori incep sa se scuture si la debutul maturarii fructelor.

              Tratamentul in faza de debut a maturarii fructelor se face doar atunci cand s-au inregistrat anterior atacuri pe lastari si numai cu substante cu durata scurta de pauza intre tratament si recoltare.

                Pentru a combate molia orientala (Grapholita molesta sin. Cydia molesta) la piersic si cais, efectuati unul din tratamentele urmatoare:

               Tratamentul se realizeaza folosind unul dintre amestecurile de mai jos. Se mai combat: afide, defoliatoare, ciuruirea, monilioza, basicarea.

                  KARATE ZEON– 0,015 %  +  DITHANE M 45 – 0,2 %   sau

                  FASTAC 10 EC– 0,02 %  +  MERPAN 50 WP – 0,25 %   sau

                  EFORIA 045 ZC– 1,5 l/ha  +  VONDOZEB – 0,2 %

              Perioada optima de aplicare a tratamentului: 10.05. – 20.05.2017, in zile insorite, fara ploaie si vant. Tratamentul se repeta la 8 – 10 zile, folosind un alt amestec din cele prezentate mai sus.

             La prepararea solutiei se vor respecta toate instructiunile de folosire, de pe eticheta produsului

             Dudul este un arbore exotic originar din Asia Mică (Iran), fiind foarte răspȃndit în zonele de cȃmpie ṣi deal.

             Este folosit ca ṣi arbore decorativ, deoarece este o specie rezistentă la ger ṣi secetă. Cu toate acestea nu este ferit de boli ṣi dăunători. În funcṭie de cauza sau agentul care le provoacă, dudul poate prezenta : –     viroze (boli provocate de virusuri)

bacterioze (boli provocate de bacterii)

boli provocate de ciuperci.

             Totuṣi există o serie de metode de prevenire a bolilor care constau în menṭinerea aerată ṣi permiterea pătrunderii razelor de soare prin alegerea unei coroane adecvate; strȃngerea ṣi arderea frunzelor bolnave; solul trebuie întreṭinut corespunzător , prin curăṭarea buruienilor, care pot adăposti o serie de paraziṭi ai duzilor; menṭinerea duzilor într-o stare igienică perfectă, prin taierea uscăturilor ṣi a lăstarilor bolnavi, care trebuie distruṣi imediat ṣi nu în ultimul rȃnd prin depistarea si dezinfectarea rănilor.

                     Virozele dudului sunt: mozaicul galben  ṣi răsucirea frunzelor de dud.

            Mozaicul galben  poate fi confundat cu cloroza calcară. Frunzele sunt marmorate, galbene-arămii. În lungul nervurilor apar diverse benzi sau colorări complete în galben. Combaterea se face prin selecţie fitosanitară şi prin distrugerea nematozilor, care sunt vectorii acestei boli.

            Răsucirea frunzelor de dud –  frunzele puternic afectate se usucă parţial, se desprind şi cad. Combaterea se realizează prin aplicarea unor măsuri fitosanitare riguroase.

            Arsura bacteriană a dudului este provocată de ciuperca Pscudomonas syringae, v. mori..

            Boala se manifestă pe frunze, lăstarii în creştere cât și pe tulpina plantei, infestarea făcându-se pe două căi:

                        – pe cale vasculară (deşi bacteria nu este specifică de vas);

                        – prin infectări din afară, când bacteriile favorizate de diferiţi agenţi (umiditate, temperatură scăzută etc.) pătrund prin stomate, lenticele şi, mai ales, prin rănile făcute datorită lucrărilor de întreţinere sau culesului necorespunzător al frunzei.

              Pe frunze, mai ales, în dreptul nervurilor, apar pete necrotice de forma unor gămălii de ac, ca rezultat al infecţiilor stomatice locale. Cu timpul, aceste pete se măresc, devin  negricioase etapăîn care se poate produce şi ruperea frunzei.Pe frunze, mai ales, în dreptul nervurilor, apar pete necrotice de forma unor gămălii de ac, ca rezultat al infecţiilor stomatice locale. Cu timpul, aceste pete se măresc, devin  negricioase etapă în care se poate produce şi ruperea frunzei

               Avȃnd în vedere faptul că  infecţia primară porneşte întotdeauna de pe ramurile atacate,  ca măsură de combatere se vor tăia toate uscăturile, lăstarii striviţi în timpul lucrărilor agrotehnice, cei de la baza tufei de dud şi se vor arde.

              Combaterea chimică constă în efectuarea a minimum două stropiri cu zeamă bordeleză 3% în perioada repausului vegetativ al dudului. Rezultate bune au dat tratamentele cu pesticide Ridomil plus 0,3%, Turdacupral 0,5%, Cuzin 10-1,5% şi IAMN SN 210 – 0,25%.

              Brunificarea frunzelor este provocată de ciuperca Mycosphaerella mori (Fuck) cu forma conidiană Cylindrosporium mori (Lev. Beri), în special, primăvara şi toamna.

               Pe frunze se formează pete mici, circulare la început, care pe măsură ce se măresc devin alungite. Centrul petelor capătă o coloraţie alb-gălbuie la mijloc şi înconjurată de un inel roşiatic. Pe suprafaţa acestor pete se observă puncte albe care sunt lagărele de conidii ale agentului patogen. Frunzele puternic atacate se îngălbenesc şi cad chiar în timpul vegetaţiei.                  Când sunt atacate nervurile, mai ales la frunzele tinere şi foarte tinere, limbul se deformează şi se răsuceşte. Ciuperca iernează sub formă de micelii pe frunzele căzute, acestea reprezintă forma de rezistenţă care produce, primăvara, infecţia duzilor sănătoşi.

                Principalii factori care influenţează apariţia şi dezvoltarea ciupercii sunt umiditatea şi temperatura, boala putând să producă pagube mari în anii ploioşi.

                Brunificarea frunzelor sau antracnoza, poate fi combătută prin:

                             – arături de toamnă şi primăvară pentru distrugerea frunzelor atacate;

                             – aplicarea corectă şi la timpul optim a lucrărilor de întreţinere şi a tăierilor de producţie;

                             – după terminarea creşterilor de viermi de mătase, se pot face stropiri cu zeamă bordeleză 3%, Mancozeb 0,2%, Turdacupral 0,4%, Topsin 0,07-0,1%.

                Pe organele atacate se observă o pâslă albă-cenuşie, care poate acoperi, în întregime sau numai parţial, organul respectiv, în funcţie de intensitatea atacului. Această pâslă este formată din conidioforii şi conidiile ciupercii, care sunt organele de înmulţire şi răspândire a ei în timpul perioadei de vegetaţie. În urma atacului puternic, frunzele se îndoaie către faţa superioară, fiind acoperite de miceliul ciupercii.

                Boala se manifestă pe lăstarii tineri, pe care se observă pulberea albă-cenuşie, sub care ţesuturile se brunifică. Acumulându-se în cantitate mare, conidiile dau aspectul prăfos, caracteristic. Vântul le transportă cu uşurinţă pe alte organe sănătoase, unde provoacă noi infecţii.

                Ciuperca iernează sub solzii mugurilor pe frunzele bolnave, pe limbul sau peţiolul acestora în micelii de hibernare, iar primăvara apar din nou.

                Un rol important în combaterea făinării, cât şi a celorlalte boli specifice dudului, îl au şi măsurile agrotehnice.

                Aplicarea corectă a tăierii de producţie şi în uscat contribuie la reducerea substanţială a atacului de făinare. Deoarece buruienile creează condiţii foarte bune dezvoltării făinării, lucrările solului trebuie aplicate la timp. Metoda de combatere cu produse pe bază de sulf (măcinat, coloidal, zeamă sulfocalcică etc.) şi de tip sistemic (Topsin, Derosal, Benlate etc.) în concentraţie de 0,1% dă rezultate deosebit de bune.

              Uscarea lăstarilor de dud este o boală de debilitate favorizată de afectarea, lăstarilor în urma gerurilor. Pe aceste afecţiuni apar pustule roşii-cărămizii, pe care se formează fructificaţiile ciupercilor. Prin uscarea lăstarilor şi prin leziunile profunde şi mari pe care le formează pe trunchiul duzilor, această boală este mai periculoasă chiar decât atacul de bacterioză.

               Tăierea ramurilor bolnave, primăvara timpuriu, şi arderea lor este o metodă foarte eficientă în combaterea uscării lăstarilor de dud.

              Putregaiul alb al rădăcinilor este frecvent răspândit în pepinierele şi plantaţiile de dud sub formă de tufă joasă, este provocat de ciuperca Roseminia necatrix (Hart) Berl şi face parte din familia Sphaeriaceae.

               Pe scoarţa şi sub scoarţa unui dud atacat se observă o pâslă albicioasă, fină, constituită din nişte cordoane fibroase formate din filamentele ciupercii. Acestea se întind de la o rădăcină la alta şi pot trăi în pământ mult timp, transmiţând boala la alte plante. Duzii atacaţi au frunzele îngălbenite, cu lăstari scurţi şi slab ramificaţi, care se usucă treptat.

               Boala fiind foarte periculoasă, se recomandă scoaterea atentă a duzilor depistaţi ca fiind bolnavi şi arderea lor.

               Solul se dezinfectează prin injectare cu cloropicrină la adâncimea de 40 cm şi la intervale de 30 cm sau cu Topsin M-70 în cantitate de 0,5-1 kg/ha. Deoarece umiditatea ridicată a solului constituie factorul principal de predispoziţie a dudului la această boală, este necesară drenarea terenului cu exces de apă. Se va executa un control fitosanitar foarte riguros la puieţii de dud pentru prevenirea transmiterii prin materialul săditor.

              Uscarea lăstarilor de dud este o boală favorizată de afectarea lăstarilor în urma gerurilor. Pe aceste afecţiuni apar pustule roşii-cărămizii, pe care se formează fructificaţiile ciupercilor. Prin uscarea lăstarilor şi prin leziunile profunde şi mari pe care le formează pe trunchiul duzilor, această boală este mai periculoasă chiar decât atacul de bacterioză. Combaterea uscării lăstarilor de dud se face prin tăierea ramurilor bolnave, primăvara timpuriu, şi arderea lor.

                Dintre dăunători, Omida păroasă a dudului – Hyphantria cunea, Drury, (sin. Bombyx cunea Drury) face parte din familia Arcliidae, ordinul Lepidoptera.

Omida a fost semnalată în anul 1940, în Ungaria, de unde s-a răspândit şi în ţara noastră pentru prima dată în anul 1949, în Comuna Ani, judeţul Bihor. Adulţii sunt de culoare albă, cu abdomenul verzui la femelă şi gălbui la mascul, acoperit cu perişori albi.

                Oul este de culoare galbenă-verzuie. Larva, la completă dezvoltare, are corpul pe partea dorsală de culoare brun-închis, iar pe partea ventrală verde-brunie, acoperit cu numeroşi perişori brun-închis sau negri. Pupa, la început, este galbenă-verzuie, apoi devine brună-închis. În condiţiile ţării noastre, omida păroasă are două generaţii pe an. Iernează, în stadiul de pupă, în locuri foarte variate. Larvele primei generaţii ajung la maturitate la mijlocul lunii mai. Larvele rod frunzele, epiderma şi parenchimul în primele stadii şi limbul foliar complet, în ultimele stadii.

                Pentru hrănire, omizile cuprind frunzele într-o ţesătură sub formă de cuib, unde le distrug, apoi îşi lărgesc cuibul cuprinzând noi frunze. În ultimele stadii, omizile se răspândesc în coroana duzilor devenind solitare.Generaţia a doua a omiziii păroase apare la mijlocul lunii iulie şi se eşalonează pe o perioada de 4-5 luni. Toamna, în luna octombrie, omizile ajung la completa lor dezvoltare şi se transformă în pupe hibernante. În unii ani, cu toamne târzii, poate apărea chiar a treia generaţie incompletă, dar larvele din această generaţie nu ajung la maturitate.

                 În mod practic, recunoaşterea dăunătorului se face după cuiburile de omizi ce se formează pe coroana pomului.

                 Principala metodă de distrugere a acestui dăunător, care atacă peste 200 specii de plante este combaterea pe cale mecanică. În momentul apariţiei cuiburilor de omizi pe duzi sau pe alte specii de plante,acestea trebuie să le culese şi distruse imediat după apariṭie deoarece întȃrzierea permite răspândirea larvelor pe tot pomul.

                Distrugerea cuiburilor recoltate; se face prin ardere sau prin introducerea acestora într-un vas, în care se află Detox 25 emulsionabil în concentraţie de 2% sau Lindatox 20 în concentrație de 2-2,5%.

                Tăierea cuiburilor de omizi păroase va trebui să se repete cel puţin de două ori pe săptămână, atâta timp cât se manifestă infestarea. Combaterea chimică constă în aplicarea a două tratamente pentru fiecare generaţie cu Detox 25, Lindatox 20, Carbetox, Decis sau Metasistox 50. Tratamentele se vor executa numai după terminarea îngogoşării viermilor de mătase la toţi crescătorii.

                Păianjenul (acarianul) comun este semnalat pe timp secetos şi cald, atât larva, cât şi adultul îşi introduc trompa în ţesutul frunzei şi sug seva. Partea atacată, se deshidratează, devine galbenă şi se usucă. Cea mai eficientă măsură de combatere a păianjenilor frunzei o constituie stropirile cu Plictran 0,6%, Padan 50 WP 1%, Sinoratox 35 EC 1-1,5 kg/ha.

                Cariul, denumit Sinoxylon frerforans Schrank, îşi face de obicei apariţia în primele zile ale lunii mai pe lăstarii de un an, unde face galerii de circa 3 mm în apropierea nodurilor cât şi pe părţile uscate ale trunchiului de dud. Măsurile agrotehnice de înlăturare a lăstarilor atacaţi de cariu sunt singurele care pot asigura o combatere cu rezultate apreciabile.

               Este o boala ce apare in perioada de vara si se manifesta pana toamna tarziu si este o micoza  provocata de ciuperca   Tranzchelia pruni-spinosae, care ataca atat prunii cat si caisii, piersicii si migdalii.

               Boala se manifesta prin aparitia pe partea superioara a limbului frunzelor a unor pete mici de culoare galbena.Pe partea inferioara, in dreptul petelor  apar puncte negre-brunii. Un atac puternic duce la defolierea prematura, pomii atacati fiind sensibili la ger.

               O masura care se poate lua pentru indepartarea focarului,este acela de a proceda la adunarea frunzelor infestate si a le arde.

               Pentru combatere,in perioada de vara ( iunie – august ) se fac tratamente cu: Dithane M 45, Captan  80 WDG, Bravo 500 SC, Topsin 70 WDG.In perioada   de repaus vegetativ , dupa caderea frunzelor si primavara, inainte de pornirea in vegetatie,  se fac tratamente cu: Funguran OH 50 WP, Confidor Oil SC 004.

                 Aceasta boala este provocata de un exces de apa in sol, este o afectiune ce decurge din infectarea pomilor cu ciuperca Phytophthora cactorum. In urma infectarii sunt afectate trunchiul copacului, ramurile si fructele. Infectia se produce primavare, iar conditiile optime pentru infectare sunt umiditatea de 85-90% si o temperatura de 18-21 grade Celsius.

                  Livezile de mar pot fi o tinta pentru aceasta ciuperca, la fel si plantatiile de capsuni. Atacul se manifesta sub forma unei pete umede pe scoarta pomului, dupa care aceasta isi schimba culoarea si capata o nuanta violet, pana la brun-cenusiu. Partile infectate sunt moi si au o consistenta buretoasa. In urma infectiei, fructele nu se mai maturieaza, cad inainte de coacere.

                  Pentru combaterea putregaiului pielos al fructelor, este recomandata o fertilizare echilibrata, fara excese de azot. Irigarea joaca si ea un rol important, deoarece un nivel prea ridicat de umezeala poate provoca o infectare.

                  Tratamentele fitosanitare cu produse chimice pot fi aplicate pentru prevenire si vindecare la pornirea in vegetatie si in perioada infloritului, se utilizeaza produse pe baza de cupru sau fosetil de aluminiu.