Toate articolele din categoria: Vita-de-vie

CUM SE POATE MODIFICA PH-UL SOLULUI ???

Publicat pe de
1

                  Valoarea pH-ului solului din gradina influenteaza in mod direct dezvoltarea plantelor. O aciditate prea mare sau un sol prea alcalin poate avea efecte nefaste asupra legumelor, fructelor si florilor.
Plantele se dezvolta armonios in cele mai diferite tipuri de sol.Azaleele, rododendronii si afinele se simt excelent in pamant acid,cu un pH cuprins intre 5.0 si 5.5. Legumele, ierburile si cele mai multe plante ornamentale prefera solul usor acid,cu pH-ul intre 5.8 si 6.5 (nivelul 7 reprezentand zona neutra, intre acid si alcalin).
Un rol in stabilirea pH-ului solului il joaca anumite tipuri de substante nutritive care se impart in trei categorii:
-primare
-secundare
-micronutrienti
Substantele nutritive primare sunt:azotul, fosforul si potasiul. Pentru a se dezvolta armonios, plantele au nevoie de acestea in cantitati relativ mari.
Calciul, magneziul si sulful sunt substante nutritive secundare care sunt prezente in cantitati mai reduse decat cele primare, insa sunt esentiale pentru buna dezvoltare a plantelor.Zincul si manganul sunt micronutrienti,plantele au nevoie de acestea in cantitati foarte reduse.
Deficientele de substante nutritive secundare si micronutrienti pot fi corectate daca solul are un pH optim pentru plantele pe care le hraneste.
                              Cum se mareste pH-ul solului ?
                 Pentru a scadea aciditatea solului, cea mai raspandita metoda este aceea de a imbogati pamantul cu diverse materii care contin si var. Cu cat particulele de var sunt mai fine,cu atat actiunea sa in sol este mai rapida. In functie de tipul pamantului, pentru ajustarea nivelului pH-ului va fi necesara o cantitate diferita de var.Inainte de marirea ph-ului solului trebuie sa se aiba in vedere textura solului,materiile organice pe care acesta le cuprinde, dar si plantele care urmeaza sa fie cultivate.
Pentru a se stabili cantitatea de var ce trebuie adaugata pentru a se obtine ph-ul dorit,se va testa pe o bucata de pamant. Mostrele trebuie luate toamna,pentru a pregati solul pentru cultura din anul urmator.
Indiferent de momentul in care alegi sa iti tratezi solul cu var,aceasta substanta trebuie lasata sa actioneze 2-3 luni inainte de a cultiva plante.
                                  Cum se scade pH-ul solului ?
                 Substantele folosite pentru a scadea pH-ul solului sunt sulfatul de aluminiu si sulful. Sulfatul de aluminiu are un efect rapid datorita aluminiului care produce aciditate de indata ce se dizolva in sol. Sulful are nevoie de o anumita perioada de timp si este ajutat sa sporeasca aciditatea solului de bacteriile prezente in pamant.

FACTORII CARE INFLUENTEAZA MATURAREA STRUGURILOR

Publicat pe de
Răspunde

 

            1. Unul dintre factorii care influenteaza maturarea strugurilor este pozitia geografica.Acelasi soi de struguri, mai intai se va matura in sudul tarii apoi in nord.
2. La plantatiile situate pe soluri pietroase si nisipoase strugurii se vor coace mai repede decat in cazul plantatiilor situate pe soluri argiloase si umede.
3. In anii secetosi,cand solul are o rezerva scazuta de apa,apare fenomenul de coacere fortata.
4. Conditiile climatice ale anului in curs accelereaza sau incetinesc procesul de maturare al strugurilor,atribuind vinului obtinut asa-numitul ”caracter al anului”.
5. Ritmul de maturare al strugurilor este influentat de portaltoiul folosit la altoirea vitelor.Vitele altoite pe portaltoi vigurosi se matureaza mai greu.
6. Plantatiile tinere si plantatiile batrane produc mai putini struguri.Maturarea se produce mai devreme decat in cazul plantatiilor aflate in plina productie.
7. In cazul strugurilor loviti de grindina recoltrea se va face mai devreme deoarece exista riscul ca in cicatricile ramase sa se dezvolte putregaiul cenusiu.

INFORMATII PRIVIND PLANTAREA ARBUSTILOR ORNAMENTALI

Publicat pe de
Răspunde

             Arbustii ornamentali sunt comercializati cu radacini dezvelite,cu pamant sau in recipiente.Plantele comercializate in ghivece se pot planta pe parcursul intregului an,deoarece radacinile nu sunt deteriorate.
             Daca au stat prea mult in ghiveci, radacinile pot prelua forma acestuia si se formeaza radacini inelare, care afecteaza cresterea, dar si rezistenta in timp a plantelor. In afara perioadei de crestere (dupa marimea si specia plantei), arbustii cu radacini dezvelite sau plantele cu baloti de pamant nu sunt neaparat un dezavantaj fata de plantele in recipiente.
Inainte de plantare, recipientul trebuie indepartat. Invelisul si sarma pot fi lasate pe balot, datorita compozitiei lor acestea se vor degrada in timp, in sol. Doar daca coletul radacinei (baza tulpinei) este legat cu material impletit specific balotului, nodurile vor fi taiate, insa materialul nu trebuie indepartat. Radacinile indoite si varfurile rupte ale radacinilor rezistente trebuie taiate cu o foarfeca ascutita inainte de plantare.
             Daca pe peretele ghiveciului este vizibila o radacina izolata, rotunda si in crestere, atunci aceasta trebuie despicata cu un cutit sau o foarfeca prin taieturi verticale, pentru a determina cresterea unoi noi radacini si a impiedica dezvoltarea unor radacini inelare. Daca radacina este uscata si balotul (din recipient) la fel, plantele trebuie udate abundent sau trebuie tinute un timp intr-o vana cu apa. Pamantul din balot trebuie sa fie umed, altfel mediul de dezvoltare al plantei este prea uscat.
              Groapa pentru planta trebuie sa fie cel putin o data si jumatate cat diametrul balotului, in conditii unele conditii chiar mai mare. Apa din groapa trebuie sa se absoarba in pamant. La un sol afanat insuficient este necesara o adancime a gropii ceva mai mare decat marimea balotului. In cazul tasarii solului (la constructii noi), trebuie incercat a sapa mai mult cu harletul, chiar daca groapa va deveni prea mare.
In acest caz se va umple surplusul cu pamantul ce a fost scos, iar in partea de sus (la inaltimea plantei) se va umple cu mranita in raport de trei patrimi de pamant la patrime de mranita. Insa mranita nu trebuie aplicata direct sub balotul plantei. Plantele nu vor fi plantate mai adanc decat au fost in pepiniera-poate ceva mai sus, caci la o adancime prea mare, plantele pot suferi de lipsa de oxigen.
               Dupa plantare, plantele trebuie udate abundent, astfel incat radacinile sa intre mai bine in contact cu solul aferent.
               Intr-o galeata vom prepara o pasta de balega proaspata si argila in care se vor cufunda radacinile exact inaintea plantarii. Ingrasamantul nu trebuie introdus in groapa pentru planta, decat daca utilizati ingrasamant a carui substanta activa patrunde incet prin radacina si minimalizeaza astfel pericolul de salinizare.
Plantele mai mari trebuie ancorate cu un tutore pentru a nu putea fi daramate de rafale de vant. In faza de crestere, in timpul perioadei de vegetatie o astfel de rasturnare sau o simpla incovoiere pe timp de furtuna poate insemna moartea plantei, deoarece radacinile tinere, importante pentru aprovizionare cu apa se pot rupe.
La fel ca si oricare alta buruiana, iarba concureaza cu radacinile arbustilor la alimentarea cu apa si substante nutritive. Cel putin in primii ani dupa plantare, zona trebuie mentinuta curata de orice fel de buruieni. La arbustii deja puternici, iarba poate creste pana la baza plantei. Daca arbustul ornamental este situat pe iarba, o protectie a pomului este indicata, pentru ca tunderea ierbii sa fie mai usor de efectuat, fara a deteriora baza arbustului.
Arbustii, care sunt situati in gradina, pot fi replantati dupa cativa ani de crestere. Cu cat o planta sta mai mult in locul initial, cu atat este mai mare riscul ca planta sa nu poata fi replantata.
              Momentele ideale de replantare sunt primavara (martie-aprilie) si toamna (octombrie-noiembrie).

OMIDA PAROASA A BUXUSULUI

Publicat pe de
Răspunde

          Omida păroasă a buxusului este o insectă deosebit de periculoasă semnalată în Europa în mai 2007. În România, omida a fost semnalată pentru prima dată în octombrie 2011 în partea de NV a Bucureștiului. Este originară din China, ajungând în Europa prin containerele de marfă.
          Omida păroasă are 4 cm lungime la maturitate și atacă doar speciile din genul Buxus spp., consumând frunzele și producând defolierea parțială sau totală a plantelor. Omizile se hrănesc adesea din interiorul țesăturii din pânză, frunze, resturi de frunze și ramuri.
           Atacul omizilor păroase provoacă pagube însemnate prin defolierea masivă sau chiar totală a speciilor de plante atacate.
          Omida păroasă a buxusului se pare că are 2-3 generații pe an și iernează în stadiu de omizi mici protejate de țesătura de mătase pe frunze și ramuri, iar primăvara își continuă dezvoltarea.
          Primăvara la temperaturi de peste 15 grade apar fluturii care depun ouă pe spatele frunzelor. Stadiul de ou durează 30-40 zile.
          Se fac periodic controale la plantele de buxus (în partea interioară) pentru a identifica prezența larvelor- omizilor, în intervalul martie-octombrie. Adulții depun ouă în lunile mai/iunie și august.
          Atacul este ușor identificat , întrucât omizile țes un cocon din frunze și ramuri chiar pe plantă.plantele atacate seamănă cu plantele de buxus tunse.
          La primele semne de atac se recomandă aplicarea unui insecticid specific.

GRAURII – DUȘMANII CULTURILOR HORTICOLE

Publicat pe de
Răspunde

  Graurul (Sturnus Vulgaris) este un dăunător deosebit de periculos pentru culturile horticole, întrucât se hrănește cu fructele acestora (chiar în perioada de coacere) producând pagube de peste 50% din producție.

Graurul este o pasăre migratoare ce ajunge la noi în țară devreme și pleacă târziu. Graurul preferă habitate ca: păduri, pășuni din zona de câmpie și deal. Este o pasăre submijlocie, având un cioc drept-lung și ascuțit cu penaj brun-întunecat, reflexe metalice-vișinii cu pete mici și albe. Graurii consumă o hrană variată formată din reptile, viermi, moluște, insecte și fructe. Graurii zboară rapid, zgomotos în stoluri mari, aproape de sol. Se deplasează ușor și pe sol, furișându-se pe sub culturile horticole și observând cu grijă fructele coapte sau pârguite atât de necesare în hrana acestora.

Graurii reprezintă o mare problemă atât pentru fermele de viță de vie, arbuști și pomi fructiferi, cât și pentru grădinile populației care sunt frecvent și agresiv atacate de aceste păsări. Combaterea graurilor presupune luarea unor măsuri speciale care sunt costisitoare și încarcă costurile de producție.

Cea mai eficientă metodă presupune protecția culturilor cu ajutorul plasei de protecție împotriva păsărilor –  este o metodă destul de costisitoare întrucât presupune cheltuială atât cu plasa, cât și cu forța de muncă pentru a monta și demonta plasa de protecție. O astfel de plasă poate rezista până la 10 ani și crează bariera de protecție ideală( https://pomfruct.ro/plasa-contra-pasarilor-4160ne-ortoamica-4x250m/392.htm )

O altă măsură frecvent utilizată constă în generarea de sunete puternice  (peste 100-120 decibeli) cu ajutorul diferitelor echipamente ce pot genera aceste sunete, cum ar fi tunurile de speriat păsări. Aceste echipamente trebuie să fie utilizate conform reglementărilor legale în vigoare referitoare la zgomot, dacă sunt folosite în zone locuite.

Măsurile vizuale sunt eficiente, dar nu 100%, doar în combinație cu alte măsuri. Se pot utiliza sperietori umane, cd-uri ce se agață în locuri vizibile pentru păsări, folie de staniol, bandă de speriat păsările, zmeie ce reprezintă un șoim sau o bufniță.

O altă măsură costisitoare constă în utilizarea unor prădători naturali dresați (șoimi, acvile).

EUDEMISUL SAU MOLIA VIȚEI DE VIE

Publicat pe de
Răspunde

 

 

 

 

Molia viței de vie este o insectă   periculoasă, care produce pagube însemnate, afectând atât influorescențele, cât și ciorchinii. Molia apare în podgoriile din Oltenia, Dobrogea, Moldova de Sud, SE Moldovei și în Transilvania.
Fluturele moliei viței de vie are anvergura aripilor de 1,8-2 cm, iar corpul de 0,8 cm lungime. Aripile anterioare prezintă pete de culoare brună alternând cu zone deschise de culoare cenușiu-albăstruie, iar cele posterioare sunt cenușii cu franjuri. Larva are 1,2 cm lungime, corpul colorat brun-verzui, verde deschis, sau chiar verde-cenușiu. Molia viței de vie are 2-3 generații pe an și iernează sub scoarța exfoliată a butucilor sau coardelor în stadiu de nimfă protejată de un cocon de mătase de culoare albă.
Fluturii apar la sfârșitul lunii mai sau iunie și zboară seara la temperaturi peste 15ﹾ C. Femela primei generații depune până la 80 de ouă pe bobocii floriferi, codița, rahis, frunze și lăstari. În intervalul iunie-iulie femela celei de-a doua generații își depune ouăle pe boabele verzi sau în pârgă ale strugurilor. În partea de Sud a țării apare și a treia generație care își depune ouăle pe boabele în pârgă.
Semnele atacului se observă prin prezența larvelor și a mătăsii pe ciorchine, sub scoarța butucilor, crăpăturile aracilor sau coardelor mai bătrâne ce se exfoliază. În luna iunie apar larvele primei generații, care se hrănesc cu bobocii floriferi (o singură larvă afectează între 3 și 70 de boboci) și boabe tinere (o singură larvă atacă până la 22 de boabe).
Atacul cel mai destructiv este datorat celor din a doua generație (luna iulie) și din a treia generație (luna august) care găuresc boabele efectiv și consumă pulpa dând astfel posibilitatea instalării putregaiurilor.
Atacul moliei viței de vie poate fi monitorizat cu ajutorul capcanelor, amplasate la nivelul ciorchinilor. În cazul în care sunt capturați peste 100 fluturi/capcană/săptămână, se impune necesitatea efectuării unor tratamente cu insecticide specifice pentru combaterea moliei viței de vie.
Printre insecticidele utilizate pentru combaterea moliei viței de vie sunt:
– Karate Zeon – 0,15 l/ha;
– Mospilan 20 SG – 250 gr/ha în 1000 l apă;
– Vertimec 1,8% EC – 0,75-1 l/ha.

 

INFORMATII PRIVIND PADUCHELE LANOS AL VITEI DE VIE

Publicat pe de
Răspunde

             Femela adulta are corpul de culoare castanie, aproape neagra, piriform sau circular, turtit. Dorsal prezinta 3 striatiuni cuticulare, transversale. Lungimea corpului la femela este de 5-8 mm, iar latimea intre 3-5 mm. Tegumentul dorsal este prevazut cu glande filiere, lacipare si ceriere, iar ventral prezinta glande discoidale, localizate median in zona ultimelor segmente abdominale si numeroase glande cilindrice sericigene, a caror secretie formeaza sacul oviger.
Mascului are corpul alungit, de culoare roscata si este aripat, lungimea corpului este de 1.4-1.6 mm.
Este o specie polifaga, ataca numeroasele specii de plante ,cea mai importanta este vita de vie.Acest daunator este prezent si pe coacaz, plop, salcie, mesteacan, etc. Se inmulteste pe cale sexuata si partenogenetic. 
            Adultii apar la inceputul lunii august, aproximativ dupa intrarea in parga a soiurilor timpurii. Stadiul de larva de prima varsta dureaza 30-35 de zile, la inceputul lunii iulie are loc naparlirea si aparitia larvelor de varsta a doua. Dupa 20-25 de zile de hranire,la inceputul lunii august larvele naparlesc si apar adultii.
Paduchele lanos are o singura generatie pe an.
In cazul unor atacuri deosebit de puternice, datorita hranirii larvelor si eliminarii de catre acestia a unor secretii abundente,dulci, pe care se dezvolta o ciuperca saprofita (Fumago vagans).
Frunzele vitei de vie sunt acoperite de o pasla cenusie, aparand boala numita fumagina sau negreala vitei de vie. Aceasta boala impiedica asimilatia frunzelor,determinand totodata si reducerea calitativa si chiar cantitativa a productiei.
Masurile care se pot lua pentru prevenirea si combaterea acestui daunator sunt:                    
                     -in perioada de repaus vegetativ se fac tratamente cu substante pe baza de cupru( Zeama bordeleza (50 g/ 10 l apa), Champ (30 g/ 10 l apa) sau Funguran (30 g/ 10 l apa).
Dupa o perioada de 7-10 zile se aplica un ulei horticol precum Confidor Oil (150 ml/ 10 l apa) sau Nuprid Oil (150 ml/ 10 l apa).
-primavara, dupa aparitia frunzelor se aplica preventiv tratamente cu insecticidele Actara (1.5 g/ 10 l apa), Fastac Activ (5 ml/ 25 l apa), Mospilan (3 g/ 10 l apa).

INFORMATII PRIVIND RUJEOLA FRUNZELOR LA VITA DE VIE

Publicat pe de
Răspunde

Dintre soiurile sensibile la patarea rosie putem aminti : Feteasca alba , Pinot gris ; Grasa de cotnari , etc.
Petele pe frunze pot aparea inca din primavara ; ele au forme variabile si la inceput sunt mici , mai tarziu ele vor ocupa o mare parte a limbului , capatand culoarea galben – deschis pe margine si maronie spre centru interior pentru soiurile albe , iar la cele rosii culoarea va fi rosiatica , usor galbuie pe margine .
Rujeola sau boala petelor rosii este o micoza ce se manifesta in special pe frunzele vitei de vie ; atacul pe ciorchini este foarte rar intalnit , odata instalat devine extrem de pagubitor . Boala este favorizata de perioadele secetoase , iar atacul incepe de obicei pe frunzele din zona inferiora a butucului ; pe acestea ciuperca omoara celulele prin secretia de enzime toxice in lumenul vaselor conducatoare . Boala ierneaza in celulele frunzelor sub forma de miceliu, primavara ciclul se reia prin germinarea ascosporilor si aparitia petelor caracteristice la 2-3 saptamani dupa germinarea acestora .
Masurile care se pot lua pentru prevenirea si combaterea acestei boli sunt : strangerea si inlaturarea din plantatie toamna a frunzelor atacate sau incorporarea acestora in sol la o adancime cat mai mare ; conducerea cat mai inalta a butucilor de vie .
In ultimii ani atacul a fost puternic limitat de efectul secunadar al unor produse destinate controlului manei si fainarii .

INFORMATII PRIVIND FILOXERA VITEI DE VIE

Publicat pe de
Răspunde

           Filoxera (Daktulosphaira vitifoliae) este o insectă, dăunătoare a viței de vie, care atacă rădăcinile plantei din sol. Face parte din ordinul Hemiptera, subordinul Homoptera , familia Phylloxeridae.
Insecta este deosebit de periculoasă. Filoxera a pătruns în Europa și a fost depistată prima dată în Anglia. În țara noastră a ajuns în anul 1884 la Chitorani- Podgoria Dealul Mare, județul Prahova. Forma subterană a distrus rând pe rând toate plantele de Vitris Vinifera (Vița de vie Domestica sau Vița de vie cultivată sau Vița de vie Nobila), cu excepția celor cultivate pe terenuri nisipoase. Coarna neagră este unul din puținele soiuri cu toleranță la filoxeră, care a și rezistat atacului.
           Pentru stoparea distrugerilor provocate de filoxera s-a recurs la 2 metode:
Înlocuirea vițelor nobile pe rădăcini proprii cu viță de vie nobilă altoită pe portaltoi de viță de vie americană (Vitis berlandierii, Vitis riparia, Vitis rupestris);
Utilizarea de viță de vie HPD (Hibrizi Direct Producători), vițe de vie provenite din hibridări între vița de vie Nobila (Vitis Vinifera) și alte specii de vie (Vie Americana), obținând hibrizi cu rezistență la Filoxera radicola, boli și dăunători.
Este o insectă capabilă de o înmulțire foarte rapidă inclusiv partenogenetic (reproducerea prin ouă ce nu necesită fecundare) având numeroase generații pe an.
Filoxera este o afidă (păduche de plantă)cu un ciclu biologic complex (4 forme diferite):
Forma aeriană (filoxera galicolă sau filoxera frunzelor) – femelele depun ouă (o femelă depune până la 600 ouă) pe frunze în interiorul unei gale din care iau naștere noi exemplare de Filoxera. Forma galicolă este prezentă doar la vițele americane și la unele specii de HPD. Această formă se ține sub control cu insecticide specifice combaterii afidelor;
Forma subterană (filoxera radicolă sau filoxera rădăcinilor) este deosebit de periculoasă și conduce în câțiva ani la uscarea viței de vie. Femelele se găsesc în sol, unde se reproduc partogenetic, fiecare femelă depunând câte 100 de ouă. Xemplarele de filoxeră trăiesc pe rădăcinile viței de vie și se fixează prin trompa insectei de țesuturile plantei și se hrănesc sugând sucul celular. Filoxera atacă toate rădăcinile (mai tinere sau mai bătrâne) și suge sucul celular producând nodozități și tuberozități. Plantele atacate devin debile, iar în 5-10 ani se usucă.
Filoxera nu provoacă pagube la vițele americane și HPD deoarece stratul de suber din rădăcinile acestora este mai gros și nu poate fi străpuns de înțepăturile Filoxerei.
Forma aripată – unele exemplare radicicole se transformă în crisalidă și apar exemplare cu aripi (deasupra solului), care zboară ajutând la răspândirea dăunătorului;
Forma sexuată – exemplarele de filoxeră aripată se vor împerechea și vor depune ouă (oul de iarnă) sub scorța butucilor de viță de vie.
Ca măsuri de protecție împotriva filoxerei se recomandă:
Cultivarea viței de vie nobila pe rădăcini proprii pe solurile nisipoase . Cultura pe solurile nisipoase ale vițelor nealtoite este posibilă deoarece în sol filoxera circulă prin crăpături. Pe solurile nisipoase atacul filoxerei radicole este imposibil întrucât aceste soluri nu crapă.
Altoirea Viței de Vie Nobila pe proaltoi de viță de vie Americana (viță de vie rezistentă la atacul filoxerei radicicole). Efectuarea lucrărilor de copcit la vița de vie altoită (în primii ani de la plantare) pentru a împiedica emiterea de rădăcini din altoi (viță de vie nobilă), aceste rădăcini pot deveni ușor ținta filoxerei.
Cultivarea soiurilor HPD (Hibrizi Direct Producători), soiuri cu rezitență la filoxeră, boli și dăunători, dar cu numeroase alte dezvantaje, printre care acela de a nu se permite cultivarea a mai mult de 1000 mp de HPD.
Cultivarea soiurilor de viță de vie cu rezistență la filoxera radicicolă.
Combaterea la forma aeriană se face cu insecticide neonicotinoide înainte ca gala să se închidă complet.

LUCRARILE LUNII IUNIE LA VITA-DE-VIE

Publicat pe de
Răspunde

           Plivitul lăstarilor este o operație prin care lăstarii crescuți de la baza butucului, de la nivelul punctului de altoire, sunt eliminați. Acești lăstari sunt sterili, dar sunt situații în care, dacă aceștia provin de pe un cep, pot avea struguri. Lăstarii trebuie eliminați pentru că sunt în contact direct cu solul, de unde pot fi infestați cu boli criptogamice sau cu dăunători. Pe de altă parte, având în vedere circuitul sevei în butuc, aceștia sunt hrăniți primii, fiind în concurență directă cu ceilalți lăstari de pe butuc.
            Dirijatul I se face de cele mai multe ori concomitent cu plivitul lăstarilor .Dirijatul este operația prin care lăstarii sunt conduși printre primul rând de sârme duble. Această lucrare trebuie sa fie executată la timp, deoarece, prin întârzierea ei, pot surveni pierderi de producție și de lăstari, care asigură rodul pentru anul următor.
            Legatul sau dirijarea lăstarilor se efectuează de 2-3 ori în timpul perioadei de vegetaţie. Intervenţia este necesară deoarece lăstarii au ţesuturile mecanice slab dezvoltate, iar atunci când ating o anumită lungime, peste 40-60 cm, nu se mai pot susţine singuri, se apleacă, fapt care favorizează atacul bolilor şi dăunătorilor, dar împiedică şi executarea ulterioară a altor lucrări de întreţinere în plantaţii. Prin dirijarea lăstarilor se asigură o mai bună repartiţie în spaţiu a frunzelor, aspect care favorizează activitatea fotosintetică şi, implicit, calitatea producţiei.
             Primul legat se face după înflorit, când lăstarii au 40-60 cm, perioadă care coincide cu mijlocul sau sfârşitul lunii mai, al doilea se efectuează în luna iunie, iar al treilea înainte de intrarea strugurilor în pârgă (final de iulie, început de august).
             Din raţiuni de ordin economic, copilitul este o lucrare exclusă din plantaţiile industriale. La unele soiuri de masă (Cardinal, Perla de Csaba), strugurii dezvoltaţi pe copili reuşesc să ajungă la maturitate, cu sporul de producţie corespunzător. Lucrarea este recomandată deoarece contribuie la micşorarea masei vegetative şi reduce gradul de umbrire a lăstarilor principali. Copilitul constă în scurtarea (mai rar suprimarea) lăstarilor anticipaţi, formaţi din mugurii de vară, la subsuoara frunzelor, atunci când copilii au 6-7 frunze. Ei vor fi retezaţi la 4-5 frunze, deoarece partea rămasă pe lăstari ajută la hrănirea şi diferenţierea mai bună a ochilor de iarnă situaţi la baza lor. Copilitul se execută odată cu al doilea sau al treilea legat.
              În perioada de vegetaţie a viţei-de-vie este foarte important ca solul să fie menţinut afânat şi curat de buruieni. In acest scop se va executa săpatul manual pe rând, cu rol de eliminare a buruienilor din plantație. Este o lucrare indispensabilă,  fiindcă buruienile, mai ales când sunt în număr mare şi mai cu seamă în anii secetoşi, vor consuma din apa provocând şi uscarea accentuată a solului.
              Prășitul mecanic se execută cu tractoarele  viticole în agregat cu pluguri sau palpatoare (utilaje specifice pentru cultura viței-de-vie). Această lucrare va fi repetată ori de câte ori este nevoie, pentru distrugerea buruienilor și pentru a întrerupe capilaritatea şi crăpăturile din sol, cauzate de secetă. În anii secetoși, lucrarea de prășit se efectuează la adâncime mică, mobilizând un strat superficial de sol. O alternativă la prășitul repetat între rânduri este menținerea plantaţiei în benzi  înierbate  alternativ, adică un rând prăşit şi unul înierbat.
              Înainte de începerea înfloritului și după scuturarea florilor sunt obligatorii tratamentele „de siguranță“, cu produse care să asigure o protecție pe toată perioada înfloritului şi imediat după.
               Tratamente recomandate :
                                 – Înainte de înflorit se folosesc produsele Verita (produs sistemic împotriva manei, doză 2-2,5 kg/ha, în funcţie de presiunea de infecţie), Kumulus (produs de contact împotriva făinării – 0,3%), Topas (produs sistemic împotriva făinării – 0,250 l/ha), Karate Zeon (insecticid împotriva moliei din generaţia 1-0,015%, respectiv 0,15 l/ha în 1.000 l sol/ha);
                                 – După înflorit: Cabrio Top (produs sistemic împotriva manei, 1,5-2 l/ha), Flint Max (produs sistemic împotriva făinării – 0,16 kg/ha în 1.000 l apă), Kumulus (făinare), Rovral (produs de contact împotriva putregaiului cenuşiu – 1 l/ha).